Conferință pentru tineri la Sîngeorz-Băi, în săptămâna „Școala altfel”

de | apr. 21, 2016

Printre activitățiile organizate în cadrul săptămânii „altfel” la nivelul școlilor din Sîngeorz-Băi, se numără și o conferință dedicată tinerilor. Astfel, Centrul misionar de tineret „Ioan Bunea” din localitate a fost gazda unei conferințe organizate de către Casa de Cultură din Sîngeorz-Băi în parteneriat cu Liceul Teoretic „Solomon Haliță” și cu Școala Gimnazială „Artemiu Publiu Alexi”.

poza2Invitatul special al acestei întâlniri a fost părintele Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului care le-a vorbit tinerilor „pe limba lor” și care le-a transmis îndemnuri după care fiecare trebuie să își ghideze viața.

Întâlnirea de la Sîngeorz-Băi a început cu o rugăciune după care, directorul Casei de Cultură, prof. Florin Hodorogaa expus motivele pentru care de mai bine de 8 ani de zile se străduiește ca în fiecare an să organizeze câte o conferință pentru tinerii din orașul-stațiune, după care, invitatul le-a fost prezentat celor prezenți de către pr. Paul Gavriloaie, directorul Centrului de tineret, urmând ca mai apoi Pr. Bogdan Ivanov să le vorbească tinerilor prezenți, întâlnirea încheindu-se cu un dialog între invitat și elevii, preoții și profesorii prezenți.

Aceste conferințe se organizează de 8 ani de zile în orașul-stațiune, bucurându-se de un real succes în rândul tinerilor, împlinind astfel îndemnul Înțeleptului Solomon care zice: „Deprinde-l pe tânăr cu purtarea care trebuie să o aibă și nici când va îmbătrâni nu se va abate de la ea”. (Pilde 22, 6).

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ieșire in comunitate Penitenciarul Gherla

Ieșire in comunitate Penitenciarul Gherla

În ziua Înainte prăznuirii Bunei Vestiri, un grup de persoane private de libertate, rezidente ale Centrului Terapeutic Lotus din Penitenciarul de maxima siguranța Gherla însoțite de preotul capelan alături de cadre din Serviciul Educație , Sectorul Reintegrare Socială...

Sărbătoare duhovncicească la Nepos

Sărbătoare duhovncicească la Nepos

Duminica a treia din Postul Mare a însemnat pentru credincioșii ortodocși ai Parohiei Ortodoxe Nepos un moment de mare sărbătoare duhovnicească: din încredințarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei un grup de elevi seminariști din Cluj-Napoca...