Conferinţa preoţească de primăvară de la Carei

de | mai 14, 2019

Marţi, 14 mai 2019, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a prezidat conferinţa preoţească de primăvară de la Carei, care a avut loc în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, la care au participat peste 150 de slujitori ai Altarelor din protopopiatele Satu Mare, Oaş şi Carei.  La conferinţa organizată în Anul Omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari) în Patriarhia Română a luat parte şi Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar.

Sfânta Liturghie Arhierească

De la ora 8,00, în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin a fost săvârşită Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, înconjurat de un sobor de preoţi, din care au făcut parte Arhim. Dr. Emanuil Rus, stareţul Mănăstirii Bixad, Protos. Gherontie Nergheş, stareţul Mănăstirii Măriuş, Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare,  Pr. Marcel Malanca, protopopul de Oaş, Pr. Florian Mocan, protopopul de Carei, secretarii protopopeşti, diaconi.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de preoţi şi diaconi din cele trei protopopiate.

La sfârşitul Sfintei Liturghii a fost oficiat un Te-Deum, prin care a fost cerut ajutorul lui Dumnezeu pentru buna desfăşurare a lucrărilor conferinţei.

Conferinţa

În faţa asistenţei, compuse din preoţi şi diaconi, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, a susţinut conferinţa intitulată „Satul – grădina cultivării şi leagănul păstrării credinţei, vieţii, sufletului, culturii şi valorilor spirituale şi tradiţionale ale Maramureşului şi Sătmarului”, o lucrare cuprinzătoare, de peste 40 de pagini, în care a tratat aspecte multiple ale satului românesc contemporan şi ale amprentei istorice asupra acestuia.

„Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne aminteşte, în cuvintele sale  părinteşti, despre caracteristicile sociale şi comunitare ale satului, despre sfinţenia cu care ţăranul român binecuvintează locul prin care păşeşte, spune Părintele Arhimandrit Ioachim Tomoiagă, autorul referatului. Preafericirea Sa Părintele Patriarh mai menţionează faptul că omul credincios se conduce după principiul : Totdeauna lucrurul tău să-l începi cu Dumnezeu. În acest sens, cu frica de Dumnezeu în suflet, ţăranul îşi pune nădejdea în Bunul Dumnezeu şi în slujitorii Bisericii, pe care îi cheamă să binecuvinteze holdele, semănatul, primele roade şi fântânile. Troiţele închinate de săteni sunt menite să păzească fântânile, casele, colinele sau drumurile şi, totodată, să le amintească neîncetat oamenilor de dragostea cea mare şi adevărată a lui Dumnezeu pentru întreaga omenire.”

Vorbind în referatul susţinut despre importanţa istorică a satului românesc, Părintele Arhimandrit Ioachim Tomoiagă se opreşte şi la sacralitatea acestuia, aducând ca argumente spusele Acad. Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, care relatează despre „satul românesc de odinioară, despre oamenii lui, nobili şi supuşi, laici şi clerici, români şi alţii, lăcaşuri de cult, eroii sacrificaţi pentru cauze mai bune sau mai rele”, iar pe de altă parte despre faptul că „mai toţi intelectualii noştri din epoca modernă au sorginte rurală. Unele ţări din jur au dezvoltat de-a lungul vremii naţionalisme nobiliare orgolioase şi exclusiviste şi au format naţuni elitiste în care poporul român a pătruns greu şi târziu: la noi, la români, naţionalismul a fost teoretizat şi susţinut mai ales de intelectualii de extracţie rurală, pentru care satul era ca icoanele sfinte”.

Cuvântul Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin

Un vast cuvânt pastoral a rostit Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin preoţilor veniţi pentru această conferinţă, în care s-a referit la misiunea preotului în ziua de azi, atât de la oraş, cât şi de la sat, la un nou mod de abordare a misiunii pastorale, mai ales în ceea ce priveşte pastoraţia tinerilor, care trebuie atraşi spre Biserică prin activităţi dinamice şi interactive, pentru că numai aşa pot iubi biserica şi pe Dumnezeu şi numai aşa pot să se roage în vechea tradiţie a părinţilor şi bunicilor lor.

Apoi s-a oprit asupra fenomenului emigrării, izvorât din nevoia găsirii de lucru şi la activităţile pe care le desfăşoară Eparhia şi pe care preoţii sunt chemaţi să le pună şi ei în practică pentru a intra în consonanţă cu dispora, în diferite situaţii, pentru a le trezi interesul de a reveni acasă, pentru că nicăieri nu este mai bine ca acasă.

Apoi, Preasfinţitul Părinte Episcop a expus proiectele care se vor derula anul acesta la nivelul Eparhiei, care au ca ţintă atingerea nostalgiei după locurile natale şi dorinţa de repatriere a tinerilor plecaţi peste hotare, inclusiv prin redactarea unei scrisori de chemare acasă, care va fi citită în Duminica Migranţilor, prima duminică după praznicul Adormirea Maicii Domnului.

Andrei Fărcaş,

redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

 

 

 

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA