Conferința preoțească de primăvară în Episcopia Sălajului

de | mai 31, 2018 | Actualitatea religioasă

Joi, 31 mai 2018, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, conferințele pastoral-misionare se desfășoară de două ori pe an, tematica acestor conferințe fiind unitară în întreaga Patriarhie.

Conferința s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Petroniu și a fost susținută de către Preacucernicul Părinte Cătălin Lazar, de la Parohia Subcetate, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Tema tratată de către Preacucernicia Sa a fost în acord cu tematica propusă de Sfântul Sinod privind „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”, fiind intitulată: „Contribuția Bisericii Române la făptuirea Marii Uniri a Transilvaniei cu România de la 1 Decembrie 1918”.

Prezentarea a fost structurată pe mai multe capitole, după cum urmează: Premisele ideologice, politice și militare ale Unirii de la 1 Decembrie 1918; Sfârțitul Primului Război Mondial; Alba Iulia, 1 Decembrie 1918; Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 18 noiembrie / 1 decembrie 1918. După susținerea prelegerii au avut loc intervenții ale preoților cu privire la această temă.

Din punct de vedere administrativ, Episcopia Sălajului are în structura sa trei protopopiate, 205 parohii și opt așezăminte monahale, în care slujesc un număr de 243 de preoți și diaconi.

Ultimele articole

Hristos Vindecătorul

Hristos Vindecătorul

Aspecte introductive Ar fi multe de spus cu privire la această pericopă. Ar fi și mai multe de înțeles dintr-o lectură făcută cu inima, a pasajului în cauză.Hristos, cel se prezintă în ipostaza Semănătorului vine apoi să potolească furtuna. Iar ulterior să izgonească...

Episcopul Gurie al Devei și Hunedoarei s-a mutat la Domnul

Episcopul Gurie al Devei și Hunedoarei s-a mutat la Domnul

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a trecut la Domnul joi, 21 octombrie 2021, în urma îmbolnăvirii de Covid-19. Episcopul Devei și Hunedoarei fusese internat la Spitalul Județean de Urgență din Deva din data de 8 octombrie, iar starea lui s-a...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Năsăud

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Năsăud

Clericii din Protopopiatul Ortodox Năsăud s-au reunit marți, 19 octombrie 2021, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat în biserica Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” din Salva și a fost precedată de o slujbă de Te Deum. Lucrările conferinței...