Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

de | iun. 2, 2015

Marți, 2 iunie 2015, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului.

Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române conferințele pastoral-misionare se desfășoară de două ori pe an, tematica acestor conferințe fiind unitară în întreaga Patriarhie.

Conferința s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Petroniu și a fost susținută de către Preacucernicul Părinte Florin Botofan de la Parohia Peceiu, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Tema tratată de către Preacucernicia Sa a fost în acord cu „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi”, fiind intitulată: „Parohia, comuniune-comunitate euharistică în Hristos”. După susținerea conferinței au avut loc intervenții ale preoților cu privire la această temă.

În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu a a prezentat preoților din Eparhie pe Preacucernicii Părinți care au primit distincții bisericești din partea altor Ierarhi al Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, Preacucernicul Părinte Gheorghe Gherman a primit distincția Crucea Transilvană din partea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului în semn de apreciere pentru eforturile depuse în ridicarea celui mai mare Centru de Servicii Sociale din această parte a țării. De asemenea, Preacucernicul Părinte Gabriel Gârdan a primit Crucea Șaguniană din partea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, pentru munca de cercetare depusă în promovarea şi sporirea patrimoniului cultural, spiritual şi material al Sfântului Ierarh Andrei Şaguna.

Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat Preacucernicului Părinte Dorinel Crecan o „Diplomă de ctitor” pentru susținerea substanțială și constantă a Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului. De asemenea, în semne de apreciere, Preasfinția sa i-a oferit părintelui Dorinel Crecan o machetă a Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului.

Din punct de vedere administrativ, Episcopia Sălajului este are în structura sa trei protopopiate, 207 parohii și opt așezăminte monahale în care slujesc un număr de 239 de preoți și diaconi.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Duminică, 21 iulie 2024, comunitatea euharistică din Zagra l-a primit pe noul său păstor duhovnicesc, în persoana Părintelui Vălean Ioan Grigore, după ce Părintele Ioan Dâmbu s-a pensionat, începând cu data de 1 iulie, în urma unei slujiri de aproape jumătate de veac...

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împlinește luni vârsta de 73 de ani. Preafericirea Sa se află în al 17-lea an de patriarhat, având peste trei decenii de slujire arhierească. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este originar din satul Dobrești,...