Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Dej

de | mai 26, 2022 | Actualitatea religioasă

Clericii din Protopopiatul Ortodox Dej s-au reunit joi, 26 mai 2022, în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de Sfânta Liturghie, fiind săvârșită în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Dej, în sobor de preoți, în frunte cu protopopul Dejului, preotul Ioan Buftea.

La finalul slujbei, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost oficiat un Te Deum. Cu acest prilej, pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, ierarhul l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe preotul Claudiu Vaida, care a slujit 14 ani în Parohia Muncel, iar în prezent slujește la Biserica „Sfântul Nectarie” din Dej.

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Dej

Apoi, în sala de ședințe „Protopop Teofil Herineanu” a Protopopiatului Dej, Părintele Mitropolit Andrei a prezidat lucrările conferinței și le-a adresat clericilor prezenți un cuvânt duhovnicesc. Totodată, a argumentat tema omagială a anului 2022, proclamat ca „An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „An comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.

Invitatul permanent al conferințelor de primăvară din anul acesta, pr. conf. univ. dr. Grigore-Dinu Moș, cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la catedra de Dogmatică, a susţinut o prelegere pe tema „Rugăciunea într-o lume secularizată”. Acesta le-a vorbit clericilor despre rugăciune, afirmând că, în ciuda acestui veac secularizant, a cunoscut oameni care practică rugăciunea neîncetată.

„Sunt oameni în zilele noastre ce au avut experiențe minunate, de pace, de neclătinare, de curățire a minții și a inimii. Ei sunt printre noi. Deci mai există speranță”, a explicat părintele conferențiar Grigore-Dinu Moș.

Conferința semestrială s-a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute de Părintele Mitropolit Andrei, precum și cu luări de cuvânt din partea preoților prezenți, în frunte cu protopopul de Dej, preotul Ioan Buftea.

În perioada următoare, conferințele de primăvară se vor desfășura în protopopiatele Turda (31 mai), Gherla (6 iunie), Huedin (7 iunie), Bistrița (21 iunie), Beclean (22 iunie) și Năsăud (23 iunie). Prima conferință de primăvară a avut loc marți, 23 mai, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, și i-a reunit pe clericii din Protopopiatele Cluj I și Cluj II.

Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului se desfășoară în fiecare an, primăvara și toamna, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei. Anul acesta, la conferințele de primăvară, tema întâlnirilor este legată de „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”, iar la conferințele de toamnă va fi abordat al doilea subiect din tematica propusă de Patriarhia Română pentru anul 2022, și anume „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Părintele Alexander Schmemann și spiritualitatea liturgică

Părintele Alexander Schmemann și spiritualitatea liturgică

Timpurile actuale reflectă întoarcerea la vechea definire a omului prin el însuși, în încercarea disperată de separare a lumii de jos față de cea de sus, de izolare a lui Dumnezeu într-un cer îndepărtat și inaccesibil, și, în consecință, de reducere a religiei la un...

Peste 17.000 de spectatori la WonderPuck 2022

Peste 17.000 de spectatori la WonderPuck 2022

De-a lungul unui weekend în care dress code-ul a constat în umbreluțe colorate, pelerine și cizme de ploaie, Festivalul Stradal WonderPuck a reunit un număr impresionant de spectatori. Peste 17.000 de persoane s-au bucurat de-a lungul a trei zile de spectacole de...

Crucea, expresia iubirii absolute a lui Dumnezeu pentru noi

Crucea, expresia iubirii absolute a lui Dumnezeu pentru noi

Acest mare adevăr, cum că din Crucea Domnului nostru Iisus Hristos izvorăsc Sfintele Taine, îl descoperă Mântuitorul oamenilor prin bătrânul Nicodim. În Evanghelia după Ioan, în capitolul 3, ne este istorisită, tainica, nocturna şi gingaşa întâlnire dintre bătrânul...