Conferință preoțească de primăvară în protopopiatul Huedin

de | apr. 19, 2016

În Protopopiatul Huedin a avut loc marţi, 19 Aprilie 2016, Conferinţa preoţească de primăvară, ce s-a desfășurat în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Ierarhul a fost însoțit de la Centrul Eparhial de Pr. Prof. Liviu Vidican Manci, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj Napoca şi de domnul economist Sorin Câlea, consilierul economic al Arhiepiscopiei.

Conferința a început la ora 10:00 cu oficierea unui slujbe de Te-Deum în capela „Sf. Trei Ierarhi”, la 20160419_102428finalul căreia părintele Protopop de Huedin Dan Lupuţan a acordat premii celor mai sârguincioşi participanţi la concursul naţional organizat de Patriarhia Română, „Biserica şi Şcoala din sufletul meu”. După premiere, preoţii s-au îndreptat spre sala de conferinţe a protopopiatului, unde Pr. Prof. Liviu Vidican Manci a susţinut o amplă prelegere cu tema „Educaţia religioasă a tinerilor în noua ordine morală”, surprinzând aspecte ale contextului social, cultural şi religios actual cu implicaţii directe pentru procesul educaţiei religioase a copiilor şi a tinerilor.

Părintele profesor a surprins câteva aspecte practice menite să-i încurajeze pe preoţi în tratarea cu maximă responsabilitate a educaţiei religioase şi a activităţilor catehetice întreprinse cu copiii şi cu tinerii în parohiile pe care le păstoresc. Concluziile au fost formulate de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei care a subliniat importanţa fundamentală a educaţiei religioase pentru tineri aducând argumente scripturistice şi amintind de preocuparea marelui poet Octavian Goga pentru educarea religioasă a cărturărimii din vremea sa. Întrunirea s-a încheiat cu o agapă frăţească la cantina socială a Protopopiatului Huedin, a transmis pentru radio Renașterea, corespondent în protopopiatul Huedin, pr. Vlad Bob.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ateliere de creație destinate copiilor, în Parohia Hășdate

Ateliere de creație destinate copiilor, în Parohia Hășdate

În Postul Adormirii Maicii Domnului, în Parohia Hășdate din Protopopiatul Gherla, au avut loc mai multe ateliere de creație adresate copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani, veniți în vacanță la bunici. Tinerii au învățat în această perioadă să creeze icoane...

Oaspete de seamă, în parohia clujeană Vâlcele

Oaspete de seamă, în parohia clujeană Vâlcele

Cu ocazia Prăznuirii Adormirii Maicii Domnului din Anul Domnului 2018, în parohia noastră a slujit Părintele Profesor Doctor Ioan Vasile Leb. Părintele Profesor a poposit pentru prima dată în Parohia Vâlcele, dânsul rămânând profund impresionat de faptul că unii...

Hram la  Parohia „Adormirea Maicii Domnului”din Cluj-Napoca

Hram la Parohia „Adormirea Maicii Domnului”din Cluj-Napoca

Biserica din Cimitirul Mănăștur este singura cu acest hram din Cluj Napoca și  una dintre cele mai vechi din oraș, după cum a precizat preotul paroh Dan Hognogi: Sfânta Liturghie a fost săvârșită  în ziua hramului de părintele Alexandru Ciui, protopop de Cluj II,...

Școală de vară, la Parohia Mociu I

Școală de vară, la Parohia Mociu I

Parohia Ortodoxă  Mociu I a organizat în perioada 1-10august 2018 cea de-a  treia ediție a „Școlii de vară”.  La evenimentul estival au participat  72 de copii de toate vârstele. Potrivit preotului paroh Iustin Câmpean, copiii au participat la diferite ateliere...