Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Turda

de | mai 31, 2022

La Mănăstirea „Mihai Vodă” din Turda, marți, 31 mai 2022, a avut loc conferința semestrială de primăvară a preoților din Protopopiatul Ortodox Turda. Întâlnirea a fost precedată de o slujbă de Te Deum, oficiată în biserica așezământului monahal, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Lucrările conferinței s-au desfășurat în sala de ședințe a mănăstirii, fiind deschise și prezidate de Părintele Mitropolit Andrei. Ierarhul le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc și a prezentat tema omagială a anului 2022, proclamat ca  „An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”.

Invitatul permanent al conferințelor de primăvară din anul acesta, pr. conf. univ. dr. Grigore-Dinu Moș, cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la catedra de Dogmatică, a susţinut o prelegere pe tema „Rugăciunea într-o lume secularizată”. Acesta le-a vorbit clericilor despre importanța, puterea și folosul rugăciunii, afirmând că, în ciuda acestui veac secularizant, a cunoscut oameni care practică rugăciunea neîncetată.

Conferința semestrială s-a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, precum și cu luări de cuvânt din partea clericilor prezenți, în frunte cu protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, care a făcut anunțuri de ordin administrativ și pastoral și a mulțumit stareței Mănăstirii Mihai Vodă, stavrofora Andreea Zdrobău, pentru ospitalitate.

În perioada următoare, conferințele de primăvară se vor desfășura în protopopiatele Gherla (6 iunie), Huedin (7 iunie), Bistrița (21 iunie), Beclean (22 iunie) și Năsăud (23 iunie). Până în prezent, întâlnirile clericale semestriale au avut loc în protopopiatele Cluj I, Cluj 2 (23 mai) și Dej (26 mai).

Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului se desfășoară în fiecare an, primăvara și toamna, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei. Anul acesta, la conferințele de primăvară, tema întâlnirilor este legată de „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”, iar la conferințele de toamnă va fi abordat al doilea subiect din tematica propusă de Patriarhia Română pentru anul 2022, și anume „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Postul Mare este o șansă | Părintele Mitropolit Andrei

Postul Mare este o șansă | Părintele Mitropolit Andrei

Luni, 18 martie 2024, începem Postul Paștilor . Unora li se pare o mare greutate postirea. De fapt, postirea pe măsura puterii fiecăruia este o șansă. Cu pântecele plin nu poți cugeta la cele dumnezeiești. Cei sănătoși postim toate cele șapte săptămâni din post, iar...