Conferință preoțească de primăvară, la Huedin

de | mai 30, 2017 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

La împlinirea a 1230 de ani de la cel de-al Șaptelea Sinod Ecumenic de la Niceea, care a condamnat iclonoclasmul și a restabilit cultul sfintelor icoane, în Patriarhia Română au loc o serie de manifestări culturale și misionare, menite să promoveze această tematică.

Astăzi, 30 mai 2017, a sosit rândul preoților din Protopopiatul Ortodox Huedin să pună un grăunte de credință în ogorul acestui efort concertat de celebrare a sfintelor icoane și de cinstire a iconarilor și pictorilor bisericești.

Conferinţa preoţească de primăvară  s-a desfășurat în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Ierarhul a fost însoțit de la Centrul Eparhial de Pr. Prof. Dr. Ioan Bizău de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca şi de Preacuviosul Părinte Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului.

Conferința a început la ora 10:00 cu oficierea unui slujbe de Te-Deum în capela „Sf. Trei Ierarhi” a protopopiatului, la finalul căreia Părintele Mitropolit a acordat premii și diplome copiilor care au participat la proiectul Icoana – cuvânt în culori, desfășurat la sediul protopopiatului. Acest proiect a vizat familiarizarea tinerilor cu icoana ortodoxă, atât cea pe sticlă, caracteristică spiritualităţii româneşti, cât şi cea pe lemn, realizată în stilul bizantin. Coordonatorii proiectului au fost: Pr. Tudor Petrovici, pentru icoanele pe lemn şi doamna preoteasă Lupuţan Mirela, pentru icoanele pe sticlă, în colaborare cu doamna profesoară de religie Greble Gabriela. În prima serie au participat 20 de elevi, din clasele a VII-a.

La ieșirea din Capela Sfinții Trei Ierarhi  Părintele Mitropolit Andrei a vizitat sala unde au fost expuse icoanele copiilor premiați.

După premiere, preoţii s-au îndreptat spre sala de conferinţe a protopopiatului, unde Pr. Prof. Ioan Bizău a susţinut o amplă prelegere despre sfintele icoane. Părintele profesor a subliniat faptul că icoana este una dintre cele mai importante realizări ale spiritului românesc iar Paracletul sau Duhul Sfânt este unicul iconar. El este Cel ce face Liturghia iar împreună cu Mântuitorul Arhiereu inserează împărăția cerească în structurile acestei lumi. Icoana contribuie la vizualizarea împărăției cerurilor în această lume. Deasemenea părintele profesor a mai afirmat că imaginea este mai puternică decât cuvântul.

După prelegere preoții prezenți au luat cuvântul pe această temă. Părintele exarh a comunicat preoților ultimele decizii ale permanenței eparhiale.

Întrunirea s-a încheiat cu o agapă frăţească la cantina socială Protopop Dorel Pușcaș din curtea protopopiatului.

Ultimele articole

Ajutorul umanitar actual al Bisericii Ortodoxe Române pentru victimele războiului din Ucraina în perioada 11-17 martie 2022

Ajutorul umanitar actual al Bisericii Ortodoxe Române pentru victimele războiului din Ucraina în perioada 11-17 martie 2022

Pe fondul dramei umanitare provocate de războiul din Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a continuat acțiunile sale filantropice destinate refugiaților ucraineni sosiți în România și în Republica Moldova, precum și cetățenilor rămași în Ucraina. În acest sens, eparhiile...

Cancerul de col uterin, prevenția și depistarea

Cancerul de col uterin, prevenția și depistarea

În calitate de medic și administrator al unui centru de îngrijiri paliative, părintele Bogdan Chiorean ne-a propus o serie de subiecte cu tematică medicală ce vizează în special bolile „la modă”, dacă le putem numi astfel. Ei bine, cancerul e una dintre maladiile...

Drumul Crucii – stația a II-a

Drumul Crucii – stația a II-a

Dragi ascultători, continuăm să răspundem la întrebarea despre Drumul Crucii, astăzi vorbind despre stația a doua la care comemorăm biciuirea Domnului, încoronarea Sa cu spini și impunerea crucii. Pentru întreţinerea focului, romanii păstrau la îndemână, în curte, o...

Tineri ortodocși, împreună pentru viitorul Europei

Tineri ortodocși, împreună pentru viitorul Europei

Tinerii din România, alături de cei din Europa, dar și din comunitățile ortodoxe din Siria și Palestina, ce vor lua parte în perioada 4-7 septembrie la Cluj, la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Europa se vor uni în rugăciune pentru binele societății.   Tineretul...

Grupul ortodocșilor din Palestina, la Întâlnirea Tinerilor

Grupul ortodocșilor din Palestina, la Întâlnirea Tinerilor

Primul grup sosit la Întâlnirea tinerilor ortodocși din Europa vine dintr-o zona cu o istorie lungă și un prezent complicat. Este vorba de grupul palestinienilor, din Beit Sahour și Fâșia Gaza. Au fost alături de noi în studioul Radio Renașterea Tawfig Alamash, Renal...

ÎPS Andrei: „Statele europene trebuie să nu-și uite spiritualitatea!”

ÎPS Andrei: „Statele europene trebuie să nu-și uite spiritualitatea!”

În avanpremiera Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși din Europa, organizată la Cluj-Napoca în perioada 4-7 septembrie 2015, Mitropolitul Clujului a declarat într-o conferință de presă că acest eveniment își propune să îi aducă mai aproape pe tinerii creștini, care,...

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Comuna Groșii Țibleșului, județul Maramureș, a avut parte de mai multe evenimente cultural-religioase în perioada 25-30 august 2015, în cadrul Săptămânii dedicate zilelor Groșului și Hramului parohiei ortodoxe Sfântul Ierarh Nicolae din com. Groșii Țibleșului....