Conferință preoțească de primăvară, la Huedin

de | mai 30, 2017

La împlinirea a 1230 de ani de la cel de-al Șaptelea Sinod Ecumenic de la Niceea, care a condamnat iclonoclasmul și a restabilit cultul sfintelor icoane, în Patriarhia Română au loc o serie de manifestări culturale și misionare, menite să promoveze această tematică.

Astăzi, 30 mai 2017, a sosit rândul preoților din Protopopiatul Ortodox Huedin să pună un grăunte de credință în ogorul acestui efort concertat de celebrare a sfintelor icoane și de cinstire a iconarilor și pictorilor bisericești.

Conferinţa preoţească de primăvară  s-a desfășurat în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Ierarhul a fost însoțit de la Centrul Eparhial de Pr. Prof. Dr. Ioan Bizău de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca şi de Preacuviosul Părinte Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului.

Conferința a început la ora 10:00 cu oficierea unui slujbe de Te-Deum în capela „Sf. Trei Ierarhi” a protopopiatului, la finalul căreia Părintele Mitropolit a acordat premii și diplome copiilor care au participat la proiectul Icoana – cuvânt în culori, desfășurat la sediul protopopiatului. Acest proiect a vizat familiarizarea tinerilor cu icoana ortodoxă, atât cea pe sticlă, caracteristică spiritualităţii româneşti, cât şi cea pe lemn, realizată în stilul bizantin. Coordonatorii proiectului au fost: Pr. Tudor Petrovici, pentru icoanele pe lemn şi doamna preoteasă Lupuţan Mirela, pentru icoanele pe sticlă, în colaborare cu doamna profesoară de religie Greble Gabriela. În prima serie au participat 20 de elevi, din clasele a VII-a.

La ieșirea din Capela Sfinții Trei Ierarhi  Părintele Mitropolit Andrei a vizitat sala unde au fost expuse icoanele copiilor premiați.

După premiere, preoţii s-au îndreptat spre sala de conferinţe a protopopiatului, unde Pr. Prof. Ioan Bizău a susţinut o amplă prelegere despre sfintele icoane. Părintele profesor a subliniat faptul că icoana este una dintre cele mai importante realizări ale spiritului românesc iar Paracletul sau Duhul Sfânt este unicul iconar. El este Cel ce face Liturghia iar împreună cu Mântuitorul Arhiereu inserează împărăția cerească în structurile acestei lumi. Icoana contribuie la vizualizarea împărăției cerurilor în această lume. Deasemenea părintele profesor a mai afirmat că imaginea este mai puternică decât cuvântul.

După prelegere preoții prezenți au luat cuvântul pe această temă. Părintele exarh a comunicat preoților ultimele decizii ale permanenței eparhiale.

Întrunirea s-a încheiat cu o agapă frăţească la cantina socială Protopop Dorel Pușcaș din curtea protopopiatului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mitropolitul Clujului: „Educarea tinerilor o datorie sfântă”

Mitropolitul Clujului: „Educarea tinerilor o datorie sfântă”

Mitropolitul Clujului a luat parte marți, 12 aprilie 2016, la conferința preoțească de primăvară din protopopiatul Bistrița. Ierarhul a fost însoțit de la Centrul Eparhial de părintele consilier Cristian Baciu și părintele arhidiacon Claudiu Grama, consilierul pe...

Concert caritabil de pricesne la Dej, pentru Andrei Fagea

Concert caritabil de pricesne la Dej, pentru Andrei Fagea

Locuitorii Municipiului Dej s-au unit pentru o cauză nobilă și anume redarea speranței la o viață normală a unui băiețel de 4 ani bolnav de epilepsie. Sala Sporturilor din Dej, a fost plină luni seara de oamenii cu suflet mare, veniți să ofere ajutorul lor pentru...

Sărbătoarea Sfântului Pahomie de la Gledin

Sărbătoarea Sfântului Pahomie de la Gledin

La Gledin va debuta miercuri, 13 aprilie 2016, cea de-a V-a ediție a Colocviilor dedicate Sfântului Ierarh Pahomie. Ediția din acest an va fi deschisă cu un simpozion dedicat Mitropolitului Gavriil Bănulescu Bodoni, care va începe la ora 13:00 și la care va participa...

Expoziția Lumina Lină-Lumina Ortodoxiei, la galeria Horeb

Expoziția Lumina Lină-Lumina Ortodoxiei, la galeria Horeb

Galeria Horeb, situată la subsolul parohiei clujene „Sf. Proroc Ilie”, vă invită marți, 12 aprilie 2016, la expoziția de fotografie Lumina Lină - Lumina Ortodoxiei. Lucrările ce vor fi expuse pe simezele galeriei de artă sunt semnate de tânărul fotograf Dan Tivadar,...