Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

de | nov. 4, 2021

Clericii din Protopopiatul Ortodox Beclean s-au reunit joi, 4 noiembrie 2021, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Dobric, județul Bistrița-Năsăud, și a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Apoi, în sala de conferințe „Episcop Nicolae Ivan” din cadrul mănăstirii, s-au desfășurat lucrările conferinței, fiind deschise și prezidate de Părintele Mitropolit Andrei, care le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc și a prezentat tema omagială a anului 2021, proclamat ca „An comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”.

Invitatul permanent al conferințelor de toamnă din anul acesta, arhimandritul lect. univ. dr. Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca și cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din municipiu, a susţinut o prelegere în cadrul căreia a vorbit despre „celebrările liturgice pentru cei adormiți – expresii ale caracterului pascal al morții creștine” și despre „cimitire – locuri ale memoriei, culturii și speranței eshatologice”.

Conferința semestrială s-a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute de ierarh, precum și cu luări de cuvânt din partea clericilor prezenți, în frunte cu protopopul de Beclean, preotul Dragoș Cristian, care a mulțumit strareței Mănăstirii Dobric, stravrofora Veronica Coțofană, pentru ospitalitate.

Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului se desfășoară în fiecare an, primăvara și toamna, în cele 9 protopopiate ale Eparhiei. Anul acesta, la conferințele de primăvară, tema întâlnirilor a fost legată de „Anul omagial al pastorației românilor din afara României”, iar la conferințele de toamnă este abordat al doilea subiect din tematica propusă de Patriarhia Română pentru anul 2021, și anume „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”.

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Mănăstirea Dobric

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Herina

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Herina

Sâmbătă, 4 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia Herina, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării capelei mortuare din localitate. De la ora 10:00,...

Sfințirea capelei mortuare din Țagu

Sfințirea capelei mortuare din Țagu

Joi, 2 noiembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Țagu, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei mortuare...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Dej

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Dej

Clericii din Protopopiatul Ortodox Dej s-au reunit joi, 2 noiembrie 2023, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Dej, în prezența Preasfințitului...