Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

de | nov. 15, 2022 | Actualitatea religioasă

În perioada 4 octombrie – 15 noiembrie 2022, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, au avut loc conferințele preoțești de toamnă, având tema generală „Sfinții noștri Părinți – icoane de smerenie”.

Ultima conferință de toamnă de anul acesta a avut loc marți, 15 noiembrie, și i-a reunit pe clericii din Protopopiatul Beclean. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit la Biserica cu hramurile „Sfântul Apostol Andrei” și „Sfinții Martiri Brâncoveni”, cunoscută și sub denumirea de Catedrala din Beclean, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei.

Apoi, în sala de ședințe de la sediul Protopopiatului Beclean, Părintele Mitropolit Andrei a prezidat lucrările conferinței, le-a adresat clericilor un cuvânt de învățătură și a prezentat tema omagială a anului 2022, proclamat ca „An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „An comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.

Invitatul permanent al conferințelor de toamnă din anul acesta, pr. lect. univ. dr. Adrian Podaru, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și titularul catedrei de Patrologie, originar din Beclean, a susţinut o prelegere pe tema „Sfinții noștri Părinți – icoane de smerenie”. Acesta le-a vorbit clericilor despre smerenia care i-a caracterizat pe sfinții isihaști și despre rolul lor în viața Bisericii, ei fiind modele de viețuire creștină.

„Smerenia este haina lui Dumnezeu, zice Sfântul Isaac Sirul. Prin Întrupare, Cuvântul lui Dumnezeu nu Își asumă smerenia, ci Își dezvăluie modul veșnic de existență  în sânul Treimii. Creat după chipul lui Dumnezeu, omul ajunge la asemănare doar îmbrăcându-se cu smerenie. Smerenia este, așadar, în concepția Părinților, haina naturală a omului; ea nu este propriu-zis o virtute, ci singurul mod pe care omul îl are la dispoziție pentru a fi pe deplin el însuși și credincios vocației sale umane”, a spus pr. lect. Adrian Podaru în cadrul conferințelor din cele nouă protopopiate.

Conferința semestrială s-a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute ierarh, precum și cu luări de cuvânt din partea preoților prezenți, în frunte cu protopopul de Beclean, preotul Dragoș Cristian, care a făcut anunțuri de ordin administrativ și pastoral.

Părintele Mitropolit Andrei le-a dăruit tuturor celor prezenți cartea „Parabolele Domnului”, recent apărută la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului.

Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului se desfășoară în fiecare an, primăvara și toamna, în cele nouă protopopiate  ale Eparhiei: Cluj I, Cluj II, Gherla, Dej, Turda, Huedin, Bistrița, Năsăud și Beclean. Anul acesta, la conferințele de primăvară, tema întâlnirilor a fost legată de „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”, iar la conferințele de toamnă a fost abordat al doilea subiect din tematica propusă de Patriarhia Română pentru anul 2022, și anume „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Protopopiatul Beclean

Ultimele articole

Nevoia de răbdare

Nevoia de răbdare

După nevoia de osteneală, ca primă lecție pentru tineri, așa cum reiese din maximele Sfântului Isaac, următoarea vizează nevoia de răbdare. Există la tinerețe tendința de a grăbi lucrurile, de a sări peste etape, de a crește rapid, un ritm generat, mai ales, de...

Sfânta Treime. Ce ne spune textul biblic? P1

Sfânta Treime. Ce ne spune textul biblic? P1

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură”, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20.22.

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de joi, 9 februarie 2023, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod l-a ales, prin vot...