Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

de | oct. 20, 2020 | Actualitatea religioasă

Clericii din Protopopiatul Ortodox Beclean s-au reunit marți, 20 octombrie 2020, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Dobric și a fost precedată de o slujbă de Te Deum, oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în biserica mare a așezământului monahal, în prezența chiriarhului locului și a preoților din Protopopiatul Beclean.

Lucrările conferinței au fost deschise și prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Ierarhul le-a adresat celor prezenți un cuvânt de bun venit. Totodată, a argumentat tema omagială a anului 2020, proclamat ca „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”.

Invitatul special al conferinței de toamnă, părintele conf. univ. dr. habil. Gabriel-Viorel Gârdan, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a susţinut o prelegere intitulată „Dimensiunea filantropică a pastorației părinților și copiilor”, atrăgându-le atenția clericilor prezenți asupra faptului că „nu există pastorație ziditoare și roditoare fără filantropie”.

Conferința semestrială s-a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, precum și cu luări de cuvânt din partea preoților prezenți, în frunte cu protopopul de Beclean, preotul Vicențiu Doru Zinveliu, și stareța Mănăstirii Dobric, stavrofora Veronica Coțofană.

Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului se desfășoară în fiecare an, în cele 9 protopopiate ale eparhiei, primăvara și toamna, și sunt prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

Anul acesta, în contextul pandemiei de coronavirus, conferințele de primăvară nu au mai avut loc, astfel că tema conferințelor de toamnă va cuprinde ambele tematici  propuse de Patriarhia Română pentru anul 2020, și anume: „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”.

Prima conferință de toamnă a avut loc luni, 19 octombrie, la Mănăstirea Nicula, și i-a reunit pe clericii din Protopopiatul Gherla. În perioada imediată, conferințele se vor desfășura în protopopiatele următoare: Turda (22 octombrie), Huedin (23 octombrie), Năsăud (30 octombrie), Bistrița (3 noiembrie), Cluj I (4 noiembrie), Dej (5 noiembrie) și Cluj II (6 noiembrie).

Citește și Dimensiunea filantropică a pastorației părinților și copiilor, subiectul conferințelor preoțești de toamnă în Arhiepiscopia Clujului 

Foto credit: Gabriel Creța

Ultimele articole

Binecuvântare arhierească în Parohia Chiuza

Binecuvântare arhierească în Parohia Chiuza

La sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, sâmbătă, 21 noiembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia...

Binecuvântare arhierească în Parohia Chiuza

Binecuvântare arhierească în Parohia Chiuza

La sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, sâmbătă, 21 noiembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia...

Școala din Plopiș va purta numele arhiepiscopului Justinian Chira

Școala din Plopiș va purta numele arhiepiscopului Justinian Chira

Fundația „Arhiepiscopul Justinian” va cere oficial primăriei comunei Șișești, din județul Maramureș, ca școala generală din satul Plopiș, în care s-a născut și a copilărit Părintele Arhiepiscop Justinian Chira, să poarte numele ierarhului. Demersul a fost inițiat de...