Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Bistrița

de | oct. 12, 2021 | Actualitatea religioasă

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit marți, 12 octombrie 2021, în cadrul conferinței preoțești de toamnă, în prezența ierarhilor Arhiepiscopiei Clujului.

Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Piatra Fântânele și a fost precedată de o slujbă de Te Deum, fiind săvârşită de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în biserica așezământului monahal, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei și a preoților bistrițeni.

Apoi, în sala de ședințe a mănăstirii, Părintele Mitropolit Andrei a prezidat lucrările conferinței și le-a adresat clericilor prezenți un cuvânt duhovnicesc. Totodată, a argumentat tema omagială a anului 2021, proclamat ca „An comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc.

Invitatul permanent al conferințelor de toamnă din anul acesta, arhim. lect. univ. dr. Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca și cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din municipiu, a susţinut o prelegere intitulată: „Cu gândul la cei plecați, ne rugăm pentru ei Celui ce este Învierea și Viața și le îngrijim mormintele”. În cadrul acesteia, arhimandritul Simeon a vorbit despre „celebrările liturgice pentru cei adormiți – expresii ale caracterului pascal al morții creștine” și despre „cimitire – locuri ale memoriei, culturii și speranței eshatologice”.

Conferința semestrială s-a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute de cei doi ierarhi clujeni, precum și cu luări de cuvânt din partea preoților prezenți, în frunte cu protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, care a făcut câteva anunțuri de ordin administrativ și pastoral și a mulțumit stareței Mănăstirii Piatra Fântânele, stavrofora Pamfilia Solcan, pentru ospitalitate.

Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului se desfășoară în fiecare an, primăvara și toamna, în cele 9 protopopiate ale Eparhiei. Anul acesta, la conferințele de primăvară, tema întâlnirilor a fost legată de „Anul omagial al pastorației românilor din afara României”, iar la conferințele de toamnă este abordat al doilea subiect din tematica propusă de Patriarhia Română pentru anul 2021, și anume: „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”.

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 5-a după Paști

Agenda ierarhilor în Duminica a 5-a după Paști

În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), 30 mai 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...

Praznicul Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Strâmba

Praznicul Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Strâmba

La prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Strâmba, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal. Alături de Preasfinția Sa au slujit în sobor peste 20 de clerici. În cadrul Sfintei Liturghii,...

Părintele Teofil Roman: „Dragostea nu se cere, se dăruiește”

Părintele Teofil Roman: „Dragostea nu se cere, se dăruiește”

La hramul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, sărbătorit de praznicul Adormirii Maicii Domnului, ecleziarhul acestui sfânt locaș, Arhimandritul Teofil Roman a vorbit mulțimii prezente la Sfânta Liturghie despre dragoste, spunând că Maica Domnului este ea însăși...

Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi, de Praznicul Sfintei Marii

Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi, de Praznicul Sfintei Marii

Zeci de mii de credincioși veniți din toată țara la hramul mănăstirii Nicula au rămas peste noapte sub cerul liber pentru a participa în ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului la Sfânta Liturghie, oficiată în sobor de arhierei, preoți și diaconi. În aceste...

Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Nicula

Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Nicula

Soborul de ierarhi, condus în această seară de PS Timotei, Episcopul al Spaniei și Portugaliei, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Mitropolitul Alexandru de Pereislav, vicarul Mitropoliei Kievului, Preasfințitul...