Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Bistrița

de | oct. 12, 2021 | Actualitatea religioasă

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit marți, 12 octombrie 2021, în cadrul conferinței preoțești de toamnă, în prezența ierarhilor Arhiepiscopiei Clujului.

Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Piatra Fântânele și a fost precedată de o slujbă de Te Deum, fiind săvârşită de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în biserica așezământului monahal, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei și a preoților bistrițeni.

Apoi, în sala de ședințe a mănăstirii, Părintele Mitropolit Andrei a prezidat lucrările conferinței și le-a adresat clericilor prezenți un cuvânt duhovnicesc. Totodată, a argumentat tema omagială a anului 2021, proclamat ca „An comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc.

Invitatul permanent al conferințelor de toamnă din anul acesta, arhim. lect. univ. dr. Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca și cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din municipiu, a susţinut o prelegere intitulată: „Cu gândul la cei plecați, ne rugăm pentru ei Celui ce este Învierea și Viața și le îngrijim mormintele”. În cadrul acesteia, arhimandritul Simeon a vorbit despre „celebrările liturgice pentru cei adormiți – expresii ale caracterului pascal al morții creștine” și despre „cimitire – locuri ale memoriei, culturii și speranței eshatologice”.

Conferința semestrială s-a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute de cei doi ierarhi clujeni, precum și cu luări de cuvânt din partea preoților prezenți, în frunte cu protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, care a făcut câteva anunțuri de ordin administrativ și pastoral și a mulțumit stareței Mănăstirii Piatra Fântânele, stavrofora Pamfilia Solcan, pentru ospitalitate.

Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului se desfășoară în fiecare an, primăvara și toamna, în cele 9 protopopiate ale Eparhiei. Anul acesta, la conferințele de primăvară, tema întâlnirilor a fost legată de „Anul omagial al pastorației românilor din afara României”, iar la conferințele de toamnă este abordat al doilea subiect din tematica propusă de Patriarhia Română pentru anul 2021, și anume: „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”.

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Cel mai modern centru de tineret din țară, inaugurat la Sângeorz-Băi

Cel mai modern centru de tineret din țară, inaugurat la Sângeorz-Băi

Tinerii din Arhiepiscopia Clujului au de acum ocazia de a participa la cele mai reușite tabere, într-un spațiu cu totul generos, oferit de noul Centru de Tineret „Preot profesor Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi. Spațiul a fost inaugurat ieri, 7 iulie 2015, în prezența...

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Borza

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Borza

Duminică, 5 iulie 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel din parohia Borza. În cadrul slujbei, Preasfinția Sa l-a hirotesit pe preotul paroh Cristian Oancea iconom...

Prezență arhierească în parohia clujeană Ticu

Prezență arhierească în parohia clujeană Ticu

Mitropolitul Clujului, Înaltpresfințitul Părinte Andrei a fost prezent sâmbătă, 4 iulie 2015, în parohia Ticu din protopopiatul Huedin. Înaltpreasfinția sa a oficiat Sfânta Liturghie în biserica monument istoric, ce poartă hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” după...

Teologii clujeni au depus jurământul de credință

Teologii clujeni au depus jurământul de credință

În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cei peste 130 de absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au depus vineri, 3 iulie 2015, jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă. Momentul solemn a avut loc în...