Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Bistrița

de | nov. 10, 2022

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit joi, 10 noiembrie 2022, în cadrul conferinței preoțești semestriale de toamnă. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit în Biserica de la Coroana, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și a oficialităților locale.

Apoi, în sala de ședințe a Protopopiatului Bistrița, Părintele Mitropolit Andrei a prezidat lucrările conferinței, le-a adresat clericilor un cuvânt de învățătură și a prezentat tema omagială a anului 2022, proclamat ca „An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „An comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un scurt gând duhovnicesc și le-a adresat clericilor câteva îndemnuri pastorale.

Invitatul permanent al conferințelor de toamnă din anul acesta, pr. lect. univ. dr. Adrian Podaru, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și titularul catedrei de Patrologie, a susţinut o prelegere pe tema „Sfinții noștri Părinți – icoane de smerenie”. Acesta le-a vorbit clericilor despre smerenia care i-a caracterizat pe sfinții isihaști și despre rolul lor în viața Bisericii, ei fiind modele de viețuire creștină.

Conferința semestrială s-a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute de cei doi ierarhi, precum și cu luări de cuvânt din partea preoților prezenți, în frunte cu protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, care a făcut anunțuri de ordin administrativ și pastoral.

Părintele Mitropolit Andrei le-a dăruit tuturor celor prezenți cartea „Parabolele Domnului”, recent apărută la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului.

Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului se desfășoară în fiecare an, primăvara și toamna, în cele nouă protopopiate  ale Eparhiei: Cluj I, Cluj II, Gherla, Dej, Turda, Huedin, Bistrița, Năsăud și Beclean. Anul acesta, la conferințele de primăvară, tema întâlnirilor a fost legată de „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”, iar la conferințele de toamnă este abordat al doilea subiect din tematica propusă de Patriarhia Română pentru anul 2022, și anume „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.

Ultima conferință de toamnă de anul acesta va avea loc marți, 15 noiembrie, în Protopopiatul Beclean, în celelalte protoierii având loc deja.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Protopopiatul Bistrița

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Eminescu, în amintirea clujenilor la 127 de ani de la moartea sa

Eminescu, în amintirea clujenilor la 127 de ani de la moartea sa

Poetul Național Mihai Eminescu a fost omagiat astăzi la Cluj, la împlinirea a 127 de ani de la moartea sa. Festivitatea organizată de municipalitate a început în jurul orei 10:00, la statuia poetului din faţa Teatrului Naţional. La eveniment au participat preoți,...

Concurs de interpretare muzicală bizantină la Baia Mare

Concurs de interpretare muzicală bizantină la Baia Mare

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Dr. Iustin Sigheteanul, în după-amiaza zilei de marţi, 14 iunie,  în Sala "Sfântul Iosif Mărturisitorul" din incinta Catedralei „Episcopale "Sfânta Treime" din Baia Mare, a avut loc primul Concurs de interpretare muzicală...

Sărbătoare aleasă în satul clujean Huta

Sărbătoare aleasă în satul clujean Huta

În Duminica a VII-a după Paști, 12 iunie 2016, cinci ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în sobor de preoți și diaconi, au slujit Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din satul clujean, Huta, comuna Chiuiești. Satul Huta din comuna clujeană...