Conferința preoțească de toamnă în Protopopiatul Bistrița

de | oct. 24, 2019 | Actualitatea religioasă

Conferința a debutat joi, 24 octombrie 2019, cu Slujba de Te – Deum în biserica Protopopiatului, la care au partipat mulțime de credincioși, precum și elevi de la ”Școala Ștefan cel Mare”, clasa ”Sf. Stelian” și Liceul Liviu Rebreanu din Bistrița.

Cu această ocazie, părintele  Mitropolit le-a oferit iconițe și i-a binecuvântat, iar credincioșilor le-a vorbit despre importanța păstrării tradițiilor și a credinței strămoșești.

Conferința propriu- zisă a fost susținută de pr. lect. univ. dr. Olimpiu Benea de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca, care a vorbit pe tema : ” Aspectele importante din viața patriarhilor Nicodim Munteanu și Justin Moisescu”.

La finalul conferinței, prof. univ. dr. Gelu Mircea Buta a prezentat cartea părintelui protopop Alexandru Vidican având titlul: ” Truditor sub doi mitropoliți”, carte apărută la Editura Renașterea

De asemenea,  consilierul social al Arhiepiscopiei Clujului, Liciniu Câmpean a aprezentat probleme de ordin social din Eparhie.

Pr. Emanuel Vidican

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 10-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 10-a după Rusalii

În Duminica a 10-a după Rusalii (a vindecării lunaticului), 21 august 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

Festivalul „Jocu’ de pe Câmpie”, la Mociu- ediţia a XXV- a

Festivalul „Jocu’ de pe Câmpie”, la Mociu- ediţia a XXV- a

Mai multe formații de jocuri tradiționale și ansambluri folclorice din județele Cluj și Mureș, alături de renumiți interpteți de folclor vor evolua duminică, 4 septembrie 2022, în comuna clujeană Mociu, în cadrul unui eveniment folcloric reprezentativ pentru Câmpia...

Hramul Mănăstirii „Crucea Iancului” de la Mărișel

Hramul Mănăstirii „Crucea Iancului” de la Mărișel

În ziua de pomenire a Sfinților Martiri Brâncoveni, marți, 16 august 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Mănăstirea „Crucea Iancului” de la Mărișel, județul Cluj, cu prilejul...

Mii de pelerini la Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula

Mii de pelerini la Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula

La Mănăstirea clujeană Nicula, în jurul orei 21:30, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost scoasă din biserica nouă, în procesiune, și așezată pe altarul de vară al așezământului monahal, unde a fost străjuită de tineri îmbrăcați în straie populare. În...