Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Cluj I

de | nov. 2, 2021

Clericii din Protopopiatul Ortodox Cluj I s-au reunit marți, 2 noiembrie 2021, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat în biserica Mănăstirii „Sfânta Troiță” din Feleac și a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Lucrările conferinței au fost deschise și prezidate de Părintele Mitropolit Andrei. Ierarhul le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc și a prezentat tema omagială a anului 2021, proclamat ca „An comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”.

„Vremurile sunt așa cum le vedem, cu probleme, dar peste toate este bunul Dumnezeu și nu abandonăm preocupările noastre, pentru că ele ne întăresc și ne ajutăm să trecem mai ușor peste necazuri. Este mare lucru să fim împreună, pentru că așa cum se aprinde lumina din Lumină și nădejdea se aprinde de la unul și de la altul. În vremea aceasta nostalgică vorbim, în cadrul conferinței preoțești, de monumente, de cei răposați, de cimitire și de grija pe care trebuie s-o manifestăm”, a spus Înaltpreasfințitul Părintre Andrei.

Invitatul permanent al conferințelor de toamnă din anul acesta, arhimandritul lect. univ. dr. Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca și cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din municipiu, a susţinut o prelegere în cadrul căreia a vorbit despre „celebrările liturgice pentru cei adormiți – expresii ale caracterului pascal al morții creștine” și despre „cimitire – locuri ale memoriei, culturii și speranței eshatologice”.

Conferința semestrială s-a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute de ierarh, precum și cu luări de cuvânt din partea clericilor prezenți, în frunte cu protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, care l-a suplinit pe protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, și a făcut câteva anunțuri de ordin pastoral și administrativ. La conferință au mai luat parte: vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului, preotul Iustin Tira, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, inspectorul eparhial, preotul Vasile Nemeș, directorul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, pr. prof. Liviu Vidican Manci, și starețul Mănăstirii Feleac, arhimandritul Alexandru Ghenț, care a fost gazda întâlnirii.

Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului se desfășoară în fiecare an, primăvara și toamna, în cele 9 protopopiate ale Eparhiei. Anul acesta, la conferințele de primăvară, tema întâlnirilor a fost legată de „Anul omagial al pastorației românilor din afara României”, iar la conferințele de toamnă este abordat al doilea subiect din tematica propusă de Patriarhia Română pentru anul 2021, și anume „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”.

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Pr. Cristian Marius Focșanu

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

IPS Justinian a trecut la cele veșnice

IPS Justinian a trecut la cele veșnice

Înaltpreasfințitul Părinte Justinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a trecut la cele veșnice astăzi, 30 octombrie 2016. În seara zilei de sâmbătă, 29 octombrie 2016, Înaltpreasfinția Sa a suferit un infarct miocardic și a fost internat la Spitalul Județean de...

Şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În Aula Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfăşurat astăzi, 28 octombrie 2016, şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.  Şedinţa a fost dedicată Anului omagial al educației...