Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Turda

de | oct. 22, 2020 | Actualitatea religioasă

Clericii din Protopopiatul Ortodox Turda s-au reunit joi, 22 octombrie 2020, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Mihai Vodă și a fost precedată de o slujbă de Te Deum, oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în biserica așezământului monahal, în prezența chiriarhului locului și a preoților turdeni.

La finalul slujbei, la propunerea protopopului de Turda, pr. Alexandru Rus, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, le-a acordat Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni – doamnelor preotese Camelia Șteopei și Ruxandra Sima, pentru activitatea de peste 30 de ani în cadrul Protopopiatului Turda.

Lucrările conferinței  s-au desfășurat în sala de ședințe a mănăstirii, fiind deschise și prezidate de Părintele Mitropolit Andrei. Ierarhul le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc. Totodată, a argumentat tema omagială a anului 2020, proclamat ca „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”.

Invitatul special al conferinței de toamnă, părintele conf. univ. dr. habil. Gabriel-Viorel Gârdan, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a susţinut o prelegere intitulată „Dimensiunea filantropică a pastorației părinților și copiilor”, atrăgându-le atenția clericilor prezenți asupra faptului că „nu există pastorație ziditoare și roditoare fără filantropie”.

Conferința semestrială s-a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, precum și cu luări de cuvânt din partea preoților prezenți, în frunte cu protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus.

În perioada imediată, conferințele se vor desfășura în protopopiatele următoare: Huedin (23 octombrie), Năsăud (30 octombrie), Bistrița (3 noiembrie), Cluj I (4 noiembrie), Dej (5 noiembrie) și Cluj II (6 noiembrie).

Citește și Dimensiunea filantropică a pastorației părinților și copiilor, subiectul conferințelor preoțești de toamnă în Arhiepiscopia Clujului 

Ultimele articole

Rugăciunea, hrana sufletului

Rugăciunea, hrana sufletului

După o definiție generală, rugăciunea este vorbirea noastră directă cu Dumnezeu. Rugăciunea este viața noastră în Hristos, viața întregii lumi văzute și nevăzute. Întreg cerul și pământul sunt în neîncetată rugăciune de laudă, de mulțumire și cerere înaintea Tatălui,...

Ing. Gheorghe Benea, Omul lui Dumnezeu și om între oameni

Ing. Gheorghe Benea, Omul lui Dumnezeu și om între oameni

În prima duminică a Triodului, la Mănăstirea Nicula s-a oficiat Slujba Parastasului pentru ing. Gheorghe Benea, unul dintre ctitorii de seamă ai așezământului monahal. Slujba a fost săvârșită în biserica mare a mănăstirii, de PCuv. Arhim. Dumitru Cobzaru, alături de...

Slujire arhierească în Parohia Câmpia Turzii III

Slujire arhierească în Parohia Câmpia Turzii III

În Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei), 14 februarie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei „Sfinții Arhangheli...

Binecuvântare arhierească la Telciu

Binecuvântare arhierească la Telciu

În Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei), 14 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Telciu, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej,...