Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Dej, în prezența Mitropolitului Clujului

de | iun. 15, 2021 | Actualitatea religioasă

Clericii din Protopopiatul Ortodox Dej s-au reunit marți, 15 iunie 2021, la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel, în cadrul conferinței preoțești de primăvară.

Întâlnirea a fost precedată de Sfânta Liturghie și de o slujbă de Te Deum, fiind săvârşite în biserica așezământului monahal, în prezența chiriarhului locului și a preoților dejeni.

Apoi, de la ora 10:00, în sala de ședințe a mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a prezidat lucrările conferinței și le-a adresat clericilor prezenți un cuvânt duhovnicesc. Totodată, a argumentat tema omagială a anului 2021, proclamat ca „An omagial al pastorației românilor din afara României” și „An comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”.

 

Invitatul permanent al conferințelor de primăvară din anul acesta, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a susţinut o prelegere în cadrul căreia le-a vorbit clericilor pe tema „Parohia ortodoxă română din diaspora: paradigmă misionară multifactorială”, în contextul anului omagial al românilor de pretutindeni.

„Parohiile din diaspora au devenit comunităţi dinamice, extrovertite, deschise spre lume, spre realităţile locale și regionale din teritoriul de prezență a românilor: ele au început să fie un ferment misionar revitalizant local, iar nu instituţii izolate, crispate, introvertite, repliate doar asupra unor probleme interioare care să le devoreze toată energia. În plus, au devenit vector de propagare a românismului, a tradițiilor noastre străvechi, impresionând prin specificul de mare impact în context european mai amplu”, a subliniat părintele conferențiar.

Parohia ortodoxă din diaspora și-a asumat sarcina străveche a Bisericii de a educa tinerele generaţii în spiritul adevăratelor valori, iar „dezvoltarea uluitoare a mijloacelor mass-media nu i-a putut confisca din mers această sarcină”, a mai subliniat părintele decan Teofil Tia. De asemenea, a atras atenția și asupra faptului că deși majoritatea celor plecați la muncă în străinătate au făcut-o pentru un trai mai bun, „în Occident, însă, au conștientizat că materialul nu este suficient pentru a-l face pe om fericit, și adjuvantul spiritual este obligatoriu”.

Conferința semestrială s-a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute de Părintele Mitropolit Andrei, precum și cu luări de cuvânt din partea preoților prezenți, în frunte cu protopopul de Dej, preotul Ioan Buftea, și duhovnicul Mănăstirii Cășiel, protosinghelul Serafim Bădilă. De asemenea, responsabilul cu activitățile de tineret din Protopopiatul Dej, preotul Vlad Cristian Todoran (Parohia Ortodoxă Sălișca), a anunțat cele două tabere pentru copii și tineri, pe care Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej și Protopopiatul Dej le vor organiza în această vară. Taberele se vor desfășura la Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare, în perioada 12-17 iulie (destinată copiilor între 8 și 11 ani), respectiv 16-21 august (destinată tinerilor între 12 și 16 ani). Înscrierile se vor realiza la sediul Protopopiatului Dej, situat pe strada Crișan, nr. 9, de luni până vineri, între orele 10:00-15:00.

 

Ultima conferință de primăvară va avea loc joi, 17 iunie, în Protopopiatul Cluj I.

Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului se desfășoară în fiecare an, primăvara și toamna, în cele 9 protopopiate ale Eparhiei. Anul acesta, la conferintele de primăvară, tema întâlnirilor este legată de „Anul omagial al pastorației românilor din afara României (de pretutindeni)”, urmând ca la conferințele de toamnă să fie abordat al doilea subiect din tematica propusă de Patriarhia Română pentru anul 2021, și anume: „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Grupul ortodocșilor din Palestina, la Întâlnirea Tinerilor

Grupul ortodocșilor din Palestina, la Întâlnirea Tinerilor

Primul grup sosit la Întâlnirea tinerilor ortodocși din Europa vine dintr-o zona cu o istorie lungă și un prezent complicat. Este vorba de grupul palestinienilor, din Beit Sahour și Fâșia Gaza. Au fost alături de noi în studioul Radio Renașterea Tawfig Alamash, Renal...

ÎPS Andrei: „Statele europene trebuie să nu-și uite spiritualitatea!”

ÎPS Andrei: „Statele europene trebuie să nu-și uite spiritualitatea!”

În avanpremiera Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși din Europa, organizată la Cluj-Napoca în perioada 4-7 septembrie 2015, Mitropolitul Clujului a declarat într-o conferință de presă că acest eveniment își propune să îi aducă mai aproape pe tinerii creștini, care,...

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Comuna Groșii Țibleșului, județul Maramureș, a avut parte de mai multe evenimente cultural-religioase în perioada 25-30 august 2015, în cadrul Săptămânii dedicate zilelor Groșului și Hramului parohiei ortodoxe Sfântul Ierarh Nicolae din com. Groșii Țibleșului....

Sărbătoare la Spermezeu, în prezența PS Gurie și a PS Macarie

Sărbătoare la Spermezeu, în prezența PS Gurie și a PS Macarie

În duminica a 13-a după Rusalii, credincioșii parohiei Spermezeu au avut parte de o sărbătoare aleasă prin prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și a Preasfințitului Macarie, Episcopul Europei de Nord. Vizita ierarhilor a...