Conferinta preoților și instalare de protopop în Protopopiatul Turda

de | mai 13, 2019

Preotul Alexandru Rus de la Capela „Înălțarea Sfintei Cruci” Turda a fost instalat astăzi de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în demnitatea de protopop al Protopopiatului Turda.

Evenimentul a avut loc la Mănăstirea „Mihai Vodă” cu prilejul Conferinței preoțești de primăvară. În cuvântul de invățătură rostit după oficierea Slujbei de Te Deum, Părintele Mitropolit Andrei a arătat principalele atribuții ale slujirii de protoiereu și i-a adresat părintelui Alexandru Rus câteva gânduri la început de drum.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a fost insoțit de consilierii eparhiali Arhid. Claudiu Grama și ec. dr. Sorin Augustin Câlea, care a dat citire deciziei de numire a noului protopop.

Preotul Alexandru Rus s-a născut în anul 1971 și este absolvent al Seminarului Teologic și al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. A fost hirotonit preot în anul 1998 și slujește la Parohia Ortodoxă Capelă 2 „Înălţarea Sfintei Cruci” din Turda, unde a desfasurat numeroase activități pastoral-misionare și social-filantropice.

Până anul acesta Protopopiatul Ortodox Turda a fost condus de Pr. Daniel Crișan, actualmente preot slujitor la Parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din cartierul Grigorescu, Cluj-Napoca.

Protopopiat Ortodox al Turzii cuprinde 2 orașe: Turda și Câmpia Turzii si 14 comune, însumând 75 parohii și 19 filii.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Geaca

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Geaca

Sâmbătă, 20 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Parohia Geaca, județul Cluj, cu prilejul sfințirii capelei mortuare...

Denia Acatistului Bunei Vestiri la Mănăstirea Nicula

Denia Acatistului Bunei Vestiri la Mănăstirea Nicula

În săptămâna a V-a din Postul Paştilor, vineri seara, 19 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Denia Acatistului Bunei Vestiri (a Imnului Acatist), înconjurat de un sobor...