Radio RENAȘTEREA

 LIVE

„Confluențe în Geriatrie” – 30 de ani de excelență academică la UMF „Iuliu Hațieganu”

de | feb. 20, 2026

Medicina clujeană se pregătește pentru un moment aniversar special: împlinirea a 30 de ani de învățământ clinic în Geriatrie, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.

Acest reper important a fost tema ediției recente a emisiunii „Universul ideilor”, realizată de Simona Vlasa. Invitații săi, Conf. dr. Valer Donca, medic primar Geriatrie și Gerontologie, șeful Secției de Geriatrie și Gerontologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca și șeful Catedrei de Geriatrie și Gerontologie din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu”, și Asist. univ. dr. Lucreția Avram, medic specialist Geriatrie și Gerontologie, doctor în Medicină, au vorbit despre fondatorii și începuturile catedrei, despre pașii care au dus la constituirea acestei discipline medicale și despre rolul tot mai important al geriatriei într-o societate care îmbătrânește în ritm accelerat.

Dialogul a continuat cu prezentarea amplă a conferinței interdisciplinare „Confluențe în Geriatrie”, organizată cu prilejul aniversării celor trei decenii de învățământ geriatric la Cluj-Napoca. Temele alese, inspirate din realitatea clinică de zi cu zi, aduc în prim-plan sindromul de fragilitate, pacientul vârstnic cu patologie oncologică, legătura dintre diabet, obezitate și fragilitate, precum și intersecțiile dintre specialități, cum ar fi reumatologia, nefrologia și patologia cerebro-cardiovasculară.

Dincolo de date și concepte, emisiunea conturează o perspectivă profund umană asupra îngrijirii persoanei vârstnice, subliniind nevoia de echilibru, atenție și abordare integrată.

Vă invităm să ascultați întreaga ediție a emisiunii „Universul ideilor” și să descoperiți cum se construiește, la Cluj-Napoca, viitorul unei specialități dedicate nemijlocit demnității și calității vieții la vârsta a treia.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Confluențe în Geriatrie” – 30 de ani de excelență academică la UMF „Iuliu Hațieganu”
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Unversul ideilor
Curajul de a transforma durerea în speranță – Irina poate

Curajul de a transforma durerea în speranță – Irina poate

Într-o nouă ediție a emisiunii „Universul ideilor”, realizată de Simona Vlasa, pătrundem într-un dialog profund despre suferință, curaj și solidaritate. Invitații acestei ediții sunt Ana și Doru Călăcean, părinții micuței Irina și fondatorii asociației „Irina poate”,...

Cultura ca destin: întâlnire cu maestrul Grigore Leșe | (AUDIO)

Cultura ca destin: întâlnire cu maestrul Grigore Leșe | (AUDIO)

Într-o ediție specială a emisiunii „Universul ideilor”, realizată de Simona Vlasa, invitat a fost maestrul Grigore Leșe, una dintre cele mai puternice și autentice voci ale culturii tradiționale românești. Dialogul a fost o adevărată pledoarie pentru păstrarea...