Consfătuirea profesorilor de religie din județul Cluj

de | sept. 15, 2016 | Actualitatea religioasă

Joi, 15 septembrie 2016, a avut loc la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei, consfătuirea profesorilor de religie din județul Cluj. Motivați de o cât mai bună organizare în predarea acestei discipline, dascălii s-au întâlnit în Sala „Nicolae Ivan” cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei și cu reprezentanții Inspectoratului Școlar la disciplina religie.

 „Puterea de a-i modela pe copii vine din rugăciune”

În deschidere, Mitropolitul Clujului i-a îndemnat pe profesori la rugăciune, pentru a-și putea desfășura misiunea cât mai bine:

„Puterea noastră de a-i convinge, de a-i forma pe copii, de a-i modela, pe lângă faptul că avem niște cunoștințe teoretice, puterea de convingere vine din rugăciune. Nu aș vrea să fie o vorbă comună rostită mereu, dar din rugăciune vine puterea eficienței lucrării noastre cu copiii. Un om care are legătură cu Cerul și îi spune lui Dumnezeu tot ceea ce se întâmplă pe pământ, în clasa pe care o formează, în copilașii care i-au fost dați în grijă, primește de la Dumnezeu soluții concrete despre cum să lucreze cu ei și efectiv să îi facă să fie copilași buni”.

DSC_0034

Invitatul special al consfătuirii a fost conferențiarul universitar Vasile Timiș, inspector școlar general pentru disciplina religie. Acesta a susținut în prima parte a întâlnirii o prelegere despre predarea religiei în contextul actual.

AUDIO:

Cea de-a doua parte a consfătuirii a fost dedicată problemelor administrative cu care s-au confruntat profesorii în ultima perioadă.

AUDIO: Inspectorul de specialitate pe judetul Cluj, părintele Marian Sidon.

 

Ultimele articole

Festivalul Internațional MERIDIAN 2021: PLANETARIUM

Festivalul Internațional MERIDIAN 2021: PLANETARIUM

Cea de-a XVI-a ediție a unuia din cele mai importante festivaluri de muzică nouă din țară, Festivalul Internațional MERIDIAN, propune un PLANETARIUM imaginar în care vom putea urmări împreună, între 7 şi 14 noiembrie, mişcarea diverselor constelații şi curente sonore....

Pe urmele „Fericiților prigoniți”

Pe urmele „Fericiților prigoniți”

Mai mulți tineri ortodocși au pornit în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, într-un tur al României, pe urmele foștilor deținuți politici, care au apărat credința și demnitatea neamului românesc. Cei aproape 30 de membri ai Asociației „Ortodoxia Tinerilor”,...

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Mitropolitul Clujului s-a întâlnit marți, 23 iunie 2015, cu medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca. După o scurtă rugăciune pe care a rostit-o în paraclisul unității medicale, ocrotit de Sfinții Chir și Ioan, Ierarhul a purtat discuții cu cei...

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Credincioșii bistrițeni de pe Valea Ţibleşului s-au bucurat duminică, 21 iunie 2015, de prezență arhierească. Episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Macarie Drăgoi, a săvârşit dimineața Sfânta Liturghie în biserica parohiei Ilișua cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”,...

Liturghie Arhierească la Parohia Bocșița, Episcopia Sălajului

Liturghie Arhierească la Parohia Bocșița, Episcopia Sălajului

Duminică, 21 iunie 2015, în duminica a treia după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Parohia Bocșița, Protopopiatul Zalău. Alături de Preasfinția Sa au slujit...

Film documentar despre viața părintelui Gheorghe Calciu, lansat la Cluj

Film documentar despre viața părintelui Gheorghe Calciu, lansat la Cluj

Filmul „7 Cuvinte. Povestea unui biruitor”, regizat de Andrei Negoiță Zagorodnăi, a fost lansat joi, 18 iunie 2015, în premieră la Cluj-Napoca. Evenimentul, la care au participat câteva sute de tineri, a avut loc în Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea...