Consfătuirea profesorilor de religie sălăjeni

de | sept. 16, 2017

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu, sâmbătă, 16 septembrie 2017 a avut loc Consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Sălaj. Au fost alături de profesori, domnul Inspector școlar general Conf. Univ. Dr. Vasile Timiș din partea Ministerului Educației Naționale, doamna Inspector școlar general adjunct Mioara Gudea, părintele consilier cultural Mihai Dobocan și inspectorul școlar Claudia Boha.
Lucrările au debutat cu slujba de Te-Deum săvârşită în biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Zalău şi a continuat în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean Sălaj.
A fost prezentat Raportul de activitate pentru anul şcolar 2016-2017 și expuse activităţile reprezentative ale profesorilor de religie din judeţ: premiile obţinute la Olimpiada de religie şi la alte concursuri naţionale, organizarea Concursului Naţional ”Biserica, locaş de închinare”, proiectele derulate în parteneriat cu Episcopia Sălajului şi alte instituţii (Biserica, tinerii şi colindele, Alege viața!, ”Împeună pentru prietenie”, revista ”Din suflet, pentru suflet”).
Alte subiecte aflate pe ordinea de zi s-au referit la direcţiile de acţiune pentru noul an şcolar, structura portofoliului profesorului de religie, stabilirea tematicii Cercurilor pedagogice, alegerea membrilor Consiliului consultativ și procedura de selecție a profesorilor metodiști. De asemenea, s-a discutat despre continuarea şi dezvoltarea parteneriatelor dintre unităţile şcolare cu parohiile și alte instituții din judeţ.

Inspector școlar,
Prof. Claudia Boha

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

În joia în care întreaga Ortodoxie prăznuiește Înălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, cu prilejul hramului acestui lăcaș de rugăciune, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău,împreună...

Întâlniri săptămânale pentru tinerii clujeni

Întâlniri săptămânale pentru tinerii clujeni

În centrul universitar clujean își desfășoară activitatea mai multe asociații de tineret și grupuri parohiale de tineret. Dacă asociațiile ortodoxe clujene, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși și Liga Studenților,...