Consfătuirea profesorilor de religie sălăjeni

de | sept. 16, 2017

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu, sâmbătă, 16 septembrie 2017 a avut loc Consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Sălaj. Au fost alături de profesori, domnul Inspector școlar general Conf. Univ. Dr. Vasile Timiș din partea Ministerului Educației Naționale, doamna Inspector școlar general adjunct Mioara Gudea, părintele consilier cultural Mihai Dobocan și inspectorul școlar Claudia Boha.
Lucrările au debutat cu slujba de Te-Deum săvârşită în biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Zalău şi a continuat în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean Sălaj.
A fost prezentat Raportul de activitate pentru anul şcolar 2016-2017 și expuse activităţile reprezentative ale profesorilor de religie din judeţ: premiile obţinute la Olimpiada de religie şi la alte concursuri naţionale, organizarea Concursului Naţional ”Biserica, locaş de închinare”, proiectele derulate în parteneriat cu Episcopia Sălajului şi alte instituţii (Biserica, tinerii şi colindele, Alege viața!, ”Împeună pentru prietenie”, revista ”Din suflet, pentru suflet”).
Alte subiecte aflate pe ordinea de zi s-au referit la direcţiile de acţiune pentru noul an şcolar, structura portofoliului profesorului de religie, stabilirea tematicii Cercurilor pedagogice, alegerea membrilor Consiliului consultativ și procedura de selecție a profesorilor metodiști. De asemenea, s-a discutat despre continuarea şi dezvoltarea parteneriatelor dintre unităţile şcolare cu parohiile și alte instituții din judeţ.

Inspector școlar,
Prof. Claudia Boha

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Centrul „Sf. Ier. Nectarie”, 5 ani de la înființare

Centrul „Sf. Ier. Nectarie”, 5 ani de la înființare

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” împlinește astăzi, 8 mai, 5 ani de la primirea primului pacient. Centrul a fost înființat în anul 2013, la inițiativa Preasfințitului Părinte Episcop Vicar Vasile Someșanul, fiind aflat sub patronajul Arhiepiscopiei...

Liturghie arhierească în  parohia sălăjeană Gârceiu

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Gârceiu

Duminică, 6 mai 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu, episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Gârceiu, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care...