Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a aniversat 30 de ani de existență

de | apr. 15, 2022 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat vineri, 15 aprilie 2022, la evenimentul dedicat aniversării a 30 de ani de la constituirea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Astfel, la Centrul Cultural Dacia din Bistrița, de la ora 14:00, a avut loc o ședință festivă, în prezența oficialităților locale, județene și centrale, precum și a numeroase personalităţi marcante din toate domeniile de activitate.

Cu această ocazie, în deschiderea ședinței, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a rostit o rugăciune de binecuvântare și le-a adresat celor prezenți un scurt cuvânt de învățătură. De asemenea, i-a felicitat pe toți angajații Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, în frunte cu președintele instituției, Emil Radu Moldovan.

De asemenea, a fost ţinut un  moment de reculegere pentru cei care și-au pierdut viața în războiul din Ucraina și pentru cei care și-au desfășurat activitatea în cadrul CJ BN şi au trecut la cele veșnice.

În cadrul manifestării au fost rostite alocuțiuni, a fost prezentat un film cu activitatea din ultimii 30 de ani și au fost acordate diplome de mulțumire și recunoștință pentru toți cei care s-au implicat în dezvoltarea județului.

„Inima județului trebuie să continue să bată în ritmul dezvoltării. Viitorul este-n mâinile noastre, iar mâinile noastre și mintea trebuie puse la treabă, în continuare! Căci județul acesta are peste 300.000 de mii de suflete care depind de noi. (…) Spor la muncă tuturor celor din Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și din județul nostru! La mulți ani, Bistrița-Năsăud! Dumnezeu să binecuvânteze Poarta Transilvaniei și pe noi toți!”, a spus Emil Radu Moldovan, preşedintele CJ BN.

Video integral: 30 de ani de la înființarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Pr. Emanuel Vidican și TimpOnline.ro

Ultimele articole

Memoria spațiului sacru

Memoria spațiului sacru

Într-o conferință pe care a prezentat-o în 1951, Martin Heidegger spunea: „Muritorii locuiesc în măsura în care salvează pământul. Salvarea nu smulge doar dintr-un pericol. A salva înseamnă propriu-zis, a eliberat ceva întru esența sa proprie. A salva pământul este...

Cinstirea Icoanelor. Ce ne spune textul biblic ? P3

Cinstirea Icoanelor. Ce ne spune textul biblic ? P3

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20.

Resfințirea Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Corvinești

Resfințirea Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Corvinești

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 11 septembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Corvinești, județul Bistrița-Năsăud,...

Hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele

Hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele

La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, joi, 8 septembrie 2022, Mănăstirea de la Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, situată în Pasul Tihuța, la cota 1200, la granița dintre Transilvania și Bucovina, și-a sărbătorit hramul, în prezența Înaltpreasfințitului...