Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a aniversat 30 de ani de existență

de | apr. 15, 2022 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat vineri, 15 aprilie 2022, la evenimentul dedicat aniversării a 30 de ani de la constituirea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Astfel, la Centrul Cultural Dacia din Bistrița, de la ora 14:00, a avut loc o ședință festivă, în prezența oficialităților locale, județene și centrale, precum și a numeroase personalităţi marcante din toate domeniile de activitate.

Cu această ocazie, în deschiderea ședinței, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a rostit o rugăciune de binecuvântare și le-a adresat celor prezenți un scurt cuvânt de învățătură. De asemenea, i-a felicitat pe toți angajații Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, în frunte cu președintele instituției, Emil Radu Moldovan.

De asemenea, a fost ţinut un  moment de reculegere pentru cei care și-au pierdut viața în războiul din Ucraina și pentru cei care și-au desfășurat activitatea în cadrul CJ BN şi au trecut la cele veșnice.

În cadrul manifestării au fost rostite alocuțiuni, a fost prezentat un film cu activitatea din ultimii 30 de ani și au fost acordate diplome de mulțumire și recunoștință pentru toți cei care s-au implicat în dezvoltarea județului.

„Inima județului trebuie să continue să bată în ritmul dezvoltării. Viitorul este-n mâinile noastre, iar mâinile noastre și mintea trebuie puse la treabă, în continuare! Căci județul acesta are peste 300.000 de mii de suflete care depind de noi. (…) Spor la muncă tuturor celor din Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și din județul nostru! La mulți ani, Bistrița-Năsăud! Dumnezeu să binecuvânteze Poarta Transilvaniei și pe noi toți!”, a spus Emil Radu Moldovan, preşedintele CJ BN.

Video integral: 30 de ani de la înființarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Pr. Emanuel Vidican și TimpOnline.ro

Ultimele articole

Avram Iancu, o viață de erou. 150 de ani de la moarte

Avram Iancu, o viață de erou. 150 de ani de la moarte

Pe 10 septembrie 2022 s-au împlinit 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu, erou al naţiunii române. Cu acest prilej, în mai multe localități din țară, în special la Țebea, acolo unde își doarme somnul de veci, Avram Iancu a fost comemorat prin intermediul...

Cinstirea Icoanelor. Ce ne spune textul biblic ? P1

Cinstirea Icoanelor. Ce ne spune textul biblic ? P1

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20-

Mii de pelerini la Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula

Mii de pelerini la Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula

La Mănăstirea clujeană Nicula, în jurul orei 21:30, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost scoasă din biserica nouă, în procesiune, și așezată pe altarul de vară al așezământului monahal, unde a fost străjuită de tineri îmbrăcați în straie populare. În...