Consiliul Județean Cluj dă startul perioadei de depunere a cererilor pentru finanțări nerambursabile

de | feb. 9, 2023

Consiliul Județean Cluj a publicat pe site-ul propriu, la adresa www.cjcluj.ro – secțiunea Informații publiceCereri de finanțare nerambursabilă, formularele pentru obținerea fondurilor nerambursabile din bugetul forului administrativ județean pentru anul 2023.

Astfel, organizațiile neguvernamentale și entitățile publice din județ care implementează programe și proiecte din sfera tineretului și activităților socio-educaționale, a sportului, culturii, precum și a cultelor religioase, sunt invitate să pregătească și să depună cererile de finanțare.

Depunerea solicitărilor de către entitățile eligibile se poate face într-un interval de 30 de zile, începând cu ziua de miercuri, 8 februarie 2023 și până în ziua de joi, 9 martie a.c., ora 12.00, la Registratura Consiliului Județean Cluj.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „La fel ca în fiecare an îi încurajăm pe clujeni să vină cu cât mai multe proiecte și programe, asigurându-i de întreaga deschidere în vederea susținerii lor. Avem toată convingerea că inițiativele selectate vor avea un impact pozitiv asupra societății clujene, în ansamblul ei.”

În ceea ce privește sumele alocate pentru susținerea inițiativelor care se încadrează în domeniile anterior menționate, pentru programele și proiectele din sfera tineretului și socio-educaționale a fost alocată suma de 900.000 de lei, pentru susținerea structurilor sportive suma disponibilă este de 1.050.000 de lei, iar pentru programele, proiectele și acțiunile organizate în domeniul cultural s-au alocat 900.000 de lei. De asemenea, unităților de cult aparținând cultelor religioase recunoscute legal în România le-a fost repartizată suma de 1.550.000 de lei.

Documentația necesară finanțării nerambursabile, respectiv formularele tip, documentele care trebuie anexate acestora, precum și regulamentele pe baza cărora se realizează evaluarea și selecția proiectelor, poate fi consultată prin accesarea site-ul oficial al instituției www.cjcluj.ro.

Biroul de presă
7 februarie 2023

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
USAMV Cluj-Napoca la Noaptea Cercetătorilor Europeni

USAMV Cluj-Napoca la Noaptea Cercetătorilor Europeni

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca va fi reprezentată de cadre didactice și studenți de la toate facultățile la evenimentul Noaptea cercetătorilor europeni, vineri, 29 septembrie 2023, pe platoul din fața Sălii Sporturilor...

ZILELE  RECOLTEI 2023, piață în aer liber pentru clujeni

ZILELE RECOLTEI 2023, piață în aer liber pentru clujeni

Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca organizează, între 22 și 24 septembrie 2023, Zilele Recoltei la Cluj- Napoca, ediția 2023. Aceasta este a XI-a ediție a Zilelor Recoltei organizată în comun de administrațiile județeană...

Microbuze școlare noi pentru 81% din comunele clujene

Microbuze școlare noi pentru 81% din comunele clujene

 În cursul zilei de marți, 12 septembrie 2023, președintele Consiliului Județean, domnul Alin Tișe a semnat contractul de finanțare pentru achiziționarea unui număr de 34 de microbuze destinate transportului elevilor din comunele județului. Finanțarea este asigurată...

Suplimentarea mijloacelor de transport în comun | CTP

Suplimentarea mijloacelor de transport în comun | CTP

Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA vine în sprijinul publicului calator prin suplimentarea mijloacelor de transport în comun cu aprox. 25%, incepand cu data de 11.09.2023, ca urmare a inceperii anului scolar. In colaborare cu Primaria municipiului...