Consiliul Județean Cluj va premia elevii merituoși ai județului

de | iul. 7, 2021 | Societate

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a anunțat faptul că forul administrativ județean va organiza, în perioada imediat următoare, cu respectarea măsurilor epidemiologice impuse de către autorități, o ceremonie de premiere a elevilor din județ care au obținut media 10,00 la examenul de Bacalaureat, sesiunea 2021, precum și a celor care au obținut media 10,00 la Evaluarea Națională.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ,,Și în acest an, Clujul a fost pus pe harta excelenței în educație de către elevi merituoși, care s-au remarcat prin rezultatele deosebite obținute în această sesiune de examene. Datorită acestor tineri dedicați, județul nostru a obținut cele mai multe medii de 10 din țară la Evaluarea Națională, dar și cea mai bună rată de promovabilitate pentru examenul de Bacalaureat. Îi felicit și le mulțumesc tuturor, elevi, profesori, părinți, cei care au făcut posibilă această reușită cu adevărat remarcabilă”.   

Pe lângă diplomele de excelență ce vor fi acordate cu acest prilej, tinerii absolvenți, atât cei de liceu, cât și cei de gimnaziu, care au promovat examenele cu media 10,00, sau care vor obține acest rezultat la finalul perioadei de contestații, în urma reevaluării lucrărilor, vor fi recompensați și cu o sumă de bani oferită de Consiliul Județean Cluj.


Foto: Arhiva Consiliului Jutețean Cluj

Ultimele articole

Mai multe din Societate
Campanie de ajutorare la nivelul Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1

Campanie de ajutorare la nivelul Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1

Chiar dacă acțiunile Bisericii Ortodoxe sunt prea puțin mediatizate, eparhiile BOR, prin birourile social-filantropice, au acordat și acordă ajutoare financiare directe în valoare de zeci de milioane de lei si ajutoare materiale. La nivelul eparhiilor Bisericii...