Consiliul Mondial al Bisericilor, la Baia Mare. Delegații au discutat cu Episcopul Maramureșului despre situația refugiaților

de | mart. 17, 2022 | Actualitatea religioasă

Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului a primit miercuri la Centrul Eparhial din Baia Mare o delegație de la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), aflată în vizită oficială în țara noastră în contextul crizei umanitare din Ucraina.

Eparhia Maramureșului și Sătmarului este una dintre cele mai implicate instituții ale Bisericii în ameliorarea acestei crize, având în jurisdicție două puncte de trecere a frontierei spre Ucraina, Sighetul Marmației, în județul Maramureș, și Halmeu, în județul Satu Mare.

Preasfințitul Părinte Iustin le-a explicat membrilor delegației faptul că Biserica este implicată dinamic și activ în primirea fraternă și purtarea de grijă creștinească față de toți cei care trec granița în România, fie că aceștia rămân aici sau doar tranzitează teritoriul țării noastre în drum spre occident. De asemenea, refugiaților ucraineni le-au fost asigurate toate condițiile necesare, de la medicamente, alimente, haine, la spații de cazare sau ghidare către destinație.

La punctele de frontieră amintite se află permanent preoți și voluntari care, potrivit Biroului de Presă al Episcopiei, oferă cu multă dragoste, căldură și generozitate toate cele de trebuință refugiaților.

Delegaților CMB le-a fost prezentată situația specială de la Mănăstirea Petrova, unde peste 50 de persoane (mame cu copii) sunt găzduite pe o perioadă nedeterminată, oferindu-li-se inclusiv masă și toate cele necesare.

Prin colaborarea cu autoritățile și instituțiile de învățământ, copiilor li s-a oferit posibilitatea să frecventeze școala și să învețe în limba maternă, în cadrul comunităților ucrainene din zonă.

Preasfințitul Părinte Iustin a subliniat că Episcopia Maramureșului și Sătmarului intermediază relația dintre eparhiile și asociațiile din străinătate care oferă sprijin material, ocupându-se de primirea și distribuirea ajutoarelor atât în țară cât și peste graniță către zonele afectate de război.

Până în prezent, Episcopia Maramureșului și Sătmarului a oferit refugiaților diverse tipuri de sprijin în cuantum de aproape 200 000 Euro. La nivelul întregii Biserici Ortodoxe Române, s-au cheltuit în ameliorarea acestei crize umanitare aproape 4 mil. Euro.

Consiliul Mondial al Bisericilor, la Baia Mare. Delegații au discutat cu Episcopul Maramureșului despre situația refugiaților
Delegația CMB a fost formată din: Dr. Isabel Apawo Phiri, Secretar General Adjunct la Consiliul Mondial al Bisericilor; Rudelmar Bueno De Faria, Secretar General ACT Alliance (Action by Churches Together); Peter Prove, Director la Comisia CMB pentru relații internaționale; Dr. Thorsten Göbel, Director de programe la ACT Alliance; Emanuel Tapuscrit, Director la Fundația HEKS-EPER. © Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Imediat după începerea conflictului militar în Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a fost alături de refugiații veniți în România și în Republica Moldova oferindu-le hrană și ajutoare materiale, asistență spirituală, servicii de transport și spații de cazare.

S-au mobilizat în acest sens eparhii din țară și de peste hotare, alături de ONG-urile Bisericii. Inițiativele de sprijin pentru refugiați sunt coordonate prin platforma „Ajută cu bucurie”, unde se poate oferi ajutor material sau se pot înscrie voluntari.

Foto credit: Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Sursa: basilica.ro

Ultimele articole

Nașterea și Împărăția

Nașterea și Împărăția

Aspecte introductive Hristos primește astăzi o vizită la nivel înalt. Cel care vine să-i vorbească îi va împrumuta ulterior mormântul și se va lega puternic sufletește de Dânsul. E fruntaș al unei tagme cu care Învățătorul nu prea are multe de împărțit, cea a...

Concursul Internațional „Gheorghe Dima” revine cu ediția a 19-a

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” vă invită la o nouă ediție a Concursului Internațional „Gheorghe Dima” – secțiunea Dirijat Coral. Acesta va avea loc în perioada 13 – 17 septembrie 2021, iar organizatorii concursului își propun ca, odată cu promovarea...

Ce puteți face sâmbătă la WonderPuck

Ce puteți face sâmbătă la WonderPuck

Festivalul WonderPuck 2021 le-a pregătit micilor spectatori clujeni o zi de sâmbătă plină de activități, care de care mai attractive: de la spectacole de teatru de păpuși la animații, concerte sau ateliere. Toate acestea, la cea de-a cincea ediție a Festivalului...

Omul în rugăciune vorbeşte cu Dumnezeu

Omul în rugăciune vorbeşte cu Dumnezeu

Bătrânul Amfilohie sfătuia: „Rugăciunea făcută cu stăruinţă, trezvie, evlavie, credinţă şi frângerea inimii, este bună şi folositoare. Diavolul se luptă în diferite feluri cu cei ce se roagă, dar pe cei ce nu se roagă îi iubeşte! Omul în rugăciune vorbeşte cu Dumnezeu...

Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi, de Praznicul Sfintei Marii

Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi, de Praznicul Sfintei Marii

Zeci de mii de credincioși veniți din toată țara la hramul mănăstirii Nicula au rămas peste noapte sub cerul liber pentru a participa în ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului la Sfânta Liturghie, oficiată în sobor de arhierei, preoți și diaconi. În aceste...

Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Nicula

Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Nicula

Soborul de ierarhi, condus în această seară de PS Timotei, Episcopul al Spaniei și Portugaliei, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Mitropolitul Alexandru de Pereislav, vicarul Mitropoliei Kievului, Preasfințitul...

PS Lucian Mic: „Nicăieri nu e sărbătoarea ca la Mănăstirea Nicula”

PS Lucian Mic: „Nicăieri nu e sărbătoarea ca la Mănăstirea Nicula”

Preasfințitul Lucian Mic: „Sunt multe Icoane Făcătoare de Minuni în țara noastră, dar nicăieri sărbătoarea nu este ca la Nicula”. Zecilor de mii le pelerini ajunși în seara zilei de 14 august la Mănăstirea Nicula, Preasfințitul Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului...

7 Km pe jos, până la Maica Domnului

7 Km pe jos, până la Maica Domnului

Pentru al patrulea an consecutiv, mii de credincioși au ales să se alăture în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului la pelerinajul „La Nicula colo’n deal”, organizat de Arhiepiscopia Clujului și protopopiatul Gherla. Tineri și în vârstă, oamenii au   parcururs...

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Zeci de mii de credincioși asistă în aceste momente la Mănăstirea Nicula, la slujba Vecerniei praznicului Adormirii Maicii Domnului, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în sobor de ierarhi. Alături de ierarhul...