Sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Acesta a fost Constantin Brâncuși.
S-a născut la 19 februarie 1876, la Hobița, Gorj. Constantin a fost al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși (1833-1885) și Maria Brâncuși (1851-1919). Prima clasă primară a făcut-o la Peștișani, apoi a continuat școala la Brădiceni. Copilăria sa a fost marcată de mai multe plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii.
În timp ce lucra ca ucenic, în Craiova și-a făcut cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale găsite prin prăvălie. Gândindu-se că ar fi potrivit să-și dezvolte aceste abilități, el s-a înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din Craiova.
După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 – 1898) el a venit la București unde a absolvit Școala de bellearte în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius a obținut „mențiune onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 a obținut medalia de bronz, iar Studiu din 1901 a câștigat medalia de argint.
Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, Brâncuși a realizat Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i s-a atribuit o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări face ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce s-au făcut câteva copii; Marcel Duchamp a inclus fotografia Ecorșeului în expoziția organizată la sfârșitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York City.
El a creat în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care a reluat-o sub diferite forme până în 1940. Masa tăcerii, alături de Coloana Infinitului și Poarta Sărutului reprezintă una din cele trei piese de sculptură monumentală ale Ansamblul Monumental din Târgu-Jiu ale sculptorului. Acesta a fost un omagiu adus eroilor căzuți în timpul Primului Război Mondial. Cele trei componente sculpturale monumentale, Masa tăcerii, Poarta sărutului și Coloana fără sfârșit, sunt dispuse pe aceeași axă, orientată de la apus spre răsărit.
Constantin Brâncuși a fost convins de profunda legătură sau simbioză dintre religie și artă în istoria umanității. În acest sens, el a mărturisit:
„ Pentru mine, Brâncuși, arta prin ea însăși nu poate exista. De la începuturile ei și până la accepția ei ultimă, contemporană, arta a fost un mijloc de propagare a ideilor religioase. Artistul era acel fanatic (pasionat, n.n.) care știa cum să materializeze viziunile ce i le dăruia credința. Cele mai mari capodopere ale trecutului au apărut în perioadele de maximă exaltare religioasă. Odată ce se diminuau, urma o epocă de decadență, și în aceste perioade se cădea, invariabil, în realismul imitativ cel mai plat. (…) În alte vremuri (…) credința era aceea care însulețea arta. (…) În trecut credința dădea naștere în mod inconștient (instinctiv, nerelectat, n.n.) unor forme care se potriveau cu sentimentele religioase. ”
În anul 1957, Brâncuși l-a cheamat pe arhiepiscopul Teofil care l-a spovedit și l-a împărtășit.
În data de 16 martie 1957 Constantin Brâncuși s-a stins din viață la ora 2 dimineața, iar la 19 martie a fost înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.
Surse:
Dan Grigorescu, Brâncuși și secolul său, Editura Artemis, București, 1993.
Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române ,Brâncuşi – sculptor creştin ortodox, ediţia a II-a, Editura Trinitas a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2013.
