Conştiinţa morală, glasul lui Dumnezeu în sufletul omului

de | aug. 19, 2015

Preoţii din cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Dan Vasile, s-au întâlnit duminică, 16 august 2015, în filia Suplai a parohiei Poienile Zagrei din protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în prezenţa numeroşilor credincioşi, soborul preoţilor slujitori, alături de părintele paroh Ovidiu-Teodor Oltean, au săvârşit Taina Sfântului Maslu.

Evenimentul a fost aşteptat cu multă bucurie de credincioşii de la poalele Ţibleşului, care o au ocrotitoare pe Maica Domnului şi care, în fiecare an, în această perioadă îşi serbează hramul bisericii.

În cuvântul rostit la sfârşitul Tainei Sfântului Maslu, pr. Vasile Dan de la parohia Mocod a vorbit celor prezenţi despre conştiinţa morală şi a subliniat că ea este glasul lui Dumnezeu în sufletul credinciosului, un îndemn discret care-l îndeamnă la împlinirea legii morale.Tocmai de aceea „avem datoria de a păstra conştiinţa totdeauna curată şi de a o ţine în stare trează prin rugăciune, post, împărtăşirea cu Sfintele Taine şi cunoaşterea învăţăturii creştine” a concluzionat părintele Dan Vasile.

Evenimentul, al patrulea din acest an, se încadrează în activitatea misionară a cercului preoţesc Mocod, dar şi în seria de manifestări prilejuite de sărbătoarea hramului în filia Suplai. Următoarea întâlnire a preoţilor din acest cerc pastoral-misionar va avea loc în parohia Nimigea de Sus, în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci.

 

 

Biserica din Suplai, 40 de ani de istorie

 

Biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Suplai, a fost construită între anii 1973-1975. Târnosirea bisericii a apărut ca o necesitate datorată înmulţirii numărului de locuitori şi implicit a numărului de credincioşi ortodocşi din localitate, biserica veche devenind neîncăpătoare pentru cei prezenţi la sfintele slujbe. Între anii 1984-1986, pereţii interiori ai bisericii au fost împodobiţi cu pictură executată în tehnica „tempera”, tot în această perioadă efectuându-se şi o seamă de lucrări de reparaţii exterioare. Ca urmare a acestor lucrări, în data de 8 iunie 1986, biserica a fost sfinţită de vrednicul de pomenire ÎPS Teofil Herineanu. În vecinătatea bisericii parohiale se păstrează vechea biserică ce datează din anul 1711, construită din lemnul rezultat din dărâmarea unei alte biserici ce data de la sfârşitul secolului al XIV-lea. Hramul acestei biserici este „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Parohia ortodoxă Berchieșu, din protopopiatul Turda, a primit zilele acestea vizita unor turiști din Statele Unite ale Americii. Aceștia au fost întâmpinați de părintele paroh Florin Negru care le-a prezentat pentru început, biserica veche de lemn cu hramul ,,Sfinții...

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel parohia din localitatea Bonț și-a sărbătorit hramul. Cu această ocazie luni seara a fost săvârșită Taina sfântului Maslu în sobor de preoți. Alături de părintele paroh Efrim Truța au mai slujit preoți din parohiile...

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

În perioada 20-26 iunie 2015, parohia ortodoxă ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, prin Centrul de pelerinaje Renașterea al Arhiepiscopiei Clujului, a organizat un pelerinaj în Grecia. Grupul de 45 de pelerini a fost însoțit de părintele paroh Nicolae Buda. În...

Hramul bisericii din Așchileu Mare

Hramul bisericii din Așchileu Mare

Biserica ortodoxă din Așchileu Mare și-a sărbătorit, luni 29 Iunie 2015, ocrotitorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. De dimineața a fost săvârșită Sfânta Liturghie de un sobor de preoți, urmată de taina Sfântului Maslu, slujbe la care au luat parte un număr mare...

Parohia Hălmăsău, în sărbătoare

Parohia Hălmăsău, în sărbătoare

Parohia Hălmăsău din Protopopiatul Beclean, județul Bistrița-Năsăud, păstorită de părintele Doru Constantin Zaharie, și-a sărbătorit luni, 29 iunie 2015, ocrotitorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sărbătoarea a început încă din ajun cu slujba Privegherii și a...