Copii din zona Gherlei, ajutați de Biserică să meargă la școală

de | sept. 26, 2020 | Actualitatea religioasă

În urma campaniei filantropice „Un ghiozdan echipat pentru un copil vulnerabil, o șansă la educație performantă și la un viitor mai bun”, demarată de Asociația Filantropia Ortodoxă filiala Gherla și Serviciul de Asistență Comunitară din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Gherla, peste 40 de copii care provin din familii defavorizate, cu risc de excluziune socială, din Gherla și împrejurimi, s-au bucurat de un ghiozdan dotat cu toate cele necesare începerii noului an școlar.

În perioada 24 august – 15 septembrie 2020, s-au colectat, la sediul Protopopiatului Ortodox, fonduri, ghiozdane echipate, produse igienico-sanitare, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, care au fost oferite  copiilor din medii defavorizate.

Mulțumim tuturor donatorilor, persoane fizice sau companii din oraș și nu numai care și-au dovedit solidaritatea și bunătatea, și s-au mobilizat răspunzând prezent dorinței noastre de a lumina chipul unor copii în pragul începerii școlii. Ne bucurăm că împreună am putut contribui la schimbarea destinelor unor elevi care își doresc să progreseze și au convingerea că vor reuși, a spus la finalul campaniei Pr. Paul Isip, Protopopul de Gherla.

Programul „Un ghiozdan echipat pentru un copil vulnerabil, o șansă la educație performantă și la un viitor mai bun” a ajuns anul acesta la a opta ediție.


Foto: pixabay.com

Ultimele articole

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânmărghita

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Sânmărghita

Comunitatea ortodoxă din Sânmărghita, comuna Mica, județul Cluj, a fost binecuvântată vineri, 17 iunie 2022, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Cu acest prilej, de...

Capela Bazei 71 Aeriană din Câmpia Turzii, resfințită de trei ierarhi

Capela Bazei 71 Aeriană din Câmpia Turzii, resfințită de trei ierarhi

Joi, 16 iunie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul,...

Hramul bisericii de lemn din Iliuța Bozghii

Hramul bisericii de lemn din Iliuța Bozghii

În a treia zi de Rusalii, marți, 14 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Iliuța Bozghii, comuna Tiha Bârgăului,...