Copiii Așezământului „Sfântul Onufrie” Florești au primit daruri din partea Asociației „Produs de Cluj”

de | sept. 23, 2020

Rechizite, zeci de kilograme de fructe și legume, produse apicole, dulciuri de casă, produse de igienă personală și obiecte de uz casnic, alături de o ladă frigorifică, au fost donate recent de Asociația „Produs de Cluj” Asociației Filantropice „Sfântul Onufrie” din Florești.

Produsele, în valoare de peste 2.500 de lei, au fost adunate în cadrul campaniei umanitare de strângere a fondurilor și produselor, la finalul Zilelor Recoltei 2020 și s-a bucurat de sprijinul partenerilor tradiționali ai Asociației, producători și artizani clujeni.

„Poate că la prima vedere sumele și cantitățile nu sunt impresionante, dar ele vin partea unei categorii socio-economice grav afectată de pandemie, micii întreprinzători locali, care derulează afaceri de familie și pentru care acest an nu a fost unul foarte profitabil”, a precizat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, sub autoritatea căruia se află Asociația Produs de Cluj.

Donațiile primite de Asociația „Produs de Cluj” vor sprijini continuarea proiectelor derulate de Asociația „Sfântul Onufrie”, respectiv vor acoperi o parte din necesitățile copiilor aflați în Așezământul de la Florești, copii separați temporar sau definitiv de familia lor.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Concert caritabil: Și tu poți fi Moș Crăciun!

Concert caritabil: Și tu poți fi Moș Crăciun!

Organizația Studenților Farmaciști Cluj invită publicul clujean la un concert caritabil de colinde, în cadrul proiectului său de suflet „Și tu poți fi Moș Crăciun". „Cea mai frumoasă perioadă din an e aproape! Crăciunul este despre fapte bune, fericire și multă...

Premiul Mentor pentru excelenta in educatie 2023 – Nominalizari

Premiul Mentor pentru excelenta in educatie 2023 – Nominalizari

Zece profesori și antrenori vor fi distinși și în acest an cu Premiul Mentor pentru excelență în educație. Premiul constă dintr-un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și o sumă în valoare de 8.000 de lei. Informații despre nominalizare și formularul de...