Copiii Așezământului „Sfântul Onufrie” Florești au primit daruri din partea Asociației „Produs de Cluj”

de | sept. 23, 2020

Rechizite, zeci de kilograme de fructe și legume, produse apicole, dulciuri de casă, produse de igienă personală și obiecte de uz casnic, alături de o ladă frigorifică, au fost donate recent de Asociația „Produs de Cluj” Asociației Filantropice „Sfântul Onufrie” din Florești.

Produsele, în valoare de peste 2.500 de lei, au fost adunate în cadrul campaniei umanitare de strângere a fondurilor și produselor, la finalul Zilelor Recoltei 2020 și s-a bucurat de sprijinul partenerilor tradiționali ai Asociației, producători și artizani clujeni.

„Poate că la prima vedere sumele și cantitățile nu sunt impresionante, dar ele vin partea unei categorii socio-economice grav afectată de pandemie, micii întreprinzători locali, care derulează afaceri de familie și pentru care acest an nu a fost unul foarte profitabil”, a precizat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, sub autoritatea căruia se află Asociația Produs de Cluj.

Donațiile primite de Asociația „Produs de Cluj” vor sprijini continuarea proiectelor derulate de Asociația „Sfântul Onufrie”, respectiv vor acoperi o parte din necesitățile copiilor aflați în Așezământul de la Florești, copii separați temporar sau definitiv de familia lor.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Tabără de sculptură la USAMV Cluj-Napoca

Tabără de sculptură la USAMV Cluj-Napoca

Fruct”, „Sămânță”, „Micro Univers”, „Fosilă”, „Cristale”, „Germinație”, „Bob” și „Frunze de piatră” – sunt opt lucrări ale unor studenți ai Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, realizate într-o tabără de sculptură organizată în campusul universității de...

UBB a lansat Strategia României în „Quantum Communications”

UBB a lansat Strategia României în „Quantum Communications”

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în calitate de coordonator, împreună cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor (INCD-FM), în calitate de partener principal, a elaborat și lansat Strategia pentru dezvoltarea capabilităților...