Copiii clujeni, invitați în Muzeul Satului să descopere tradițiile și obiceiurile populare

de | aug. 25, 2021

Copiii clujeni, alături de părinți sunt așteptați pe parcursul zilei de sâmbătă, 28 august 2021,  în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca (str. Tăietura Turcului), pentru a  participa la ateliere interactive de meșteșuguri tradiționale. Totodată, vor avea loc proiecții de filme documentare etnografice și spectacole de muzică populară, susținute de tineri talentați din județul Cluj, la care este invitat publicul larg.

Manifestarea, intitulată „Copiii, viitorul tradițiilor clujene”, este organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, în parteneriat cu Asociația pentru Inovare Artistică (A.I.A) și Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.

Între orele 12:00 – 17:00 vor avea loc ateliere de meșteșuguri artistice, susținute de membrii ,,Clubului copiilor Gherla”, coordonați de profesoara Daniela Katona. La acestea sunt invitați să ia parte gratuit toți copiii interesați să descopere frumusețea meșteșugurilor tradiționale. Apoi, între orele 14:00-15:30, cei prezenți se vor bucura de momente artistice, susținute în foișorul din Parcul Etnografic de Grupul de copii „Muguri de folclor”, condus de prof. Alexandru Filip. Totodată, pe toată durata manifestării, într-un spațiu special amenajat, vizitatorii muzeului vor putea viziona mai multe filme etnografice, care prezintă obiceiuri tradiționale din satul de altădată. Acestea au fost realizate de echipa CJCPCT Cluj, în campaniile de cercetare.

Pentru accesul la activițăti, muzeul percepe o taxă care poate fi achitată la fața locului.

Prin acest eveniment, instituția clujeană de cultură își propune să-i apropie pe tineri de tradițiile populare și să le trezească interesul și dragostea față de patrimoniul cultural românesc. Tot în acest sens, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj derulează de câțiva ani proiectul „Zestrea tradițiilor clujene”, în parteneriat cu instituțiile de învățământ din județ, în cadrul căruia tinerii se familiarizează cu obiceiurile, muzica și tradițiile din județul Cluj. 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Alegeri la Academia Română

Alegeri la Academia Română

Adunarea Generală a Academiei Române, întrunită în sesiunea din 20 martie 2024, a decis, prin vot secret, alegerea unui număr de trei membri corespondenți și cinci membri de onoare. Membri corespondenți aleși sunt: Gerard Jităreanu - Secția de științe agricole și...

A VII-a ediție a Festivalului de Flaut FlaDoFest

A VII-a ediție a Festivalului de Flaut FlaDoFest

Cea de-a VII-a ediție a Festivalului de Flaut FlaDoFest, organizat de Fundația Educație pentru Libertate, Liceul Waldorf Cluj-Napoca și Asociația Flauto Dolce, va avea loc vineri, 22 martie, de la ora 16:00, la Liceul Waldorf Cluj-Napoca. Devenit tradiție, FlaDoFest...

Nominalizările la Premiile Gopo 2024

Nominalizările la Premiile Gopo 2024

Boss (r.Bogdan Mirică), Libertate (r. Tudor Giurgiu.), MMXX (r. Cristi Puiu), Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii (r. Radu Jude) și Spre nord (r. Mihai Mincan) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de...