Copiii din Parohia Ortodoxă Reteag, premiaţi la concursul „Icoana Micului Creștin”, la Mănăstirea Râșca Transilvană

de | iun. 2, 2017

Copiii din Parohia Ortodoxă Reteag știu că zestrea unei națiuni o constituie valorile culturale și tradiționale: graiul, portul, obiceiurile și credința. S-au întors cu premii de la concursul „Icoana Micului Creștin” organizat de Mănăstirea Râșca Transilvană, jud. Cluj, informează Răsunetul.

Copiii din Parohia Ortodoxă Reteag, premiaţi la concursul "Icoana Micului Creștin", la Mănăstirea Râșca TransilvanăPeste 120 de elevi, reprezentând 30 de școli din județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Alba, Bihor, Sălaj, Satu Mare și din Republica Moldova, au participat miercuri, 31 mai 2017, la concursul “Icoana Micului Creștin” – ediția a IX-a – desfășurat la Mănăstirea Râșca Transilvană din județul Cluj.
Bistrițenii au fost reprezentați de elevii Școlii Gimnaziale “Ion Pop Reteganul” care, la fel ca la edițiile precedente, s-au clasat printre cei mai buni: Larisa Iacob – Premiul I la secțiunea “Poezie religioasă și priceasnă”; Premiul II la “Port popular” – Rus Claudiu și Coptil Mihai; Premiul II la secțiunea “Icoane pe sticlă” – Chira Alisa; Premiul II la secțiunea “Poezie religioasă și priceasnă” (preșcolari) – Mesaroș Antonia.
Felicitări copiilor și celor care i-au îndrumat: prof. Vaida Maria, prof. Ciherean Gavrilă, prof. Maria Petrican, prof. Râpan Aurel.

Preot Teodor Petrican

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.