Copiii din Parohia Sărata, participă la concursul „Icoana şi Școala mărturisirii”

de | mart. 6, 2017

În contextul declarării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2017 drept „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bise­ricești”, la nivelul Patriarhiei Române se desfășoară Concursul Național de Creație „Icoana și Școala mărturisirii”, la care s-a înscris și Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Garvriil” din Sărata, Protopopiatul Dej, informează ziarul Lumina.

Astfel, în perioada 12-24 februarie, câţiva copii și tineri cu vârste cuprinse între 7-18 ani s-au întâlnit în mai multe zile în clădirea Școlii Parohiale Angels, unde, împărţiţi în două echipe, una sub îndrumarea preotului paroh Andrei Misaroş şi una a preotesei Andreea Misaroş, au realizat un portofoliu cu câte o lucrare literară şi una artistică. Astfel, participanții şi-au etalat şi dezvoltat abilităţile artistice şi literare, au compus eseuri, rugăciuni şi poezii. Coordonaţi de pr. Andrei Misaroș, copiii au pictat icoane pe sticlă, pentru ei fiind o bucurie să picteze pe sticlă în fiecare an, conform celor precizate de paroh.

„Încă din anul 2014 de când avem încheiat cu Școala Gimnazială Panticeu parteneriatul „Descoperă-ţi talanţii”, copiii pictează cu plăcere icoane pe care le expun în biserică la manifestarea cultural-religioasă din Postul Mare, an de an. Doamna preoteasă a îndrumat două fete să realizeze o altfel de icoană, învăţându-le taina cusutului pe etamină în cruci”, a spus pr. Andrei Misaroș. Fiecare copil a conceput un portofoliu de lucrări, care conține o lucrare teoretică, din secțiunea literară și o lucrare cu caracter practic, din secțiunea artistică, după cum a mai spus parohul din Sărata. În perioada 1-10 martie, toate portofoliile urmează să fie depuse la Protopopiatul Dej, în vederea unei prime evaluări care are loc în perioada 10-24 martie. Apoi, are loc evaluarea și premierea la nivel eparhial, în perioada 10-25 aprilie, urmând ca portofoliul câștigător (premiul I la nivel eparhial) să participe la ceremonia de premiere a concursului la nivel național, ce se va desfăşura la data de 21 mai, la București.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit anual pe 2 februarie, are o însemnătate aparte pentru credincioșii parohiei clujene de pe strada București, deoarece este hramul locașului de cult. Prăznuirea a început din ajun cu oficierea slujbei Vecerniei și a Litiei de...

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

La Huedin a avut loc vineri, 31 ianuarie, comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei a Munților Apuseni. În prima parte a zilei, în prezența cadrelor didactice și a elevilor de la Liceul Teoretic Octavian Goga  din Huedin, protopopul de Huedin pr. Dan...