Copiii din Parohia Stupini, în pelerinaj la mănăstirile din Mitropolia Clujului

de | apr. 20, 2019 | Activități parohiale

În săptămâna a cincea din Postul Mare, Parohia Ortodoxă Stupini, din Protopopiatul Beclean, a organizat un pelerinaj de două zile pentru copiii din parohie, la mai multe mănăstiri din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Împreună cu parintele paroh Alexandru Ștefan Szakacs și doamna preoteasă Veronica, primul popas duhovnicesc l-au făcut la Mănăstirea ,,Sfântul Proroc Ilie” de la Nușeni, unde s-au rugat și au participat la Sfânta Liturghie.

Pelerinajul a continuat cu vizitarea Mănăstirii ,,Sfânta Ana” de la Rohia. Ghidul asezământului monahal le-a prezentat  istoricul mănăstirii, apoi s-au închinat la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, au vizitat chilia părintelui Nicolae Steinhardt, biblioteca, muzeul mănăstirii și s-au recules la mormântul vrednicului de pomenire Arhiepiscopul Iustinian Chira.

Spre finalul zilei, copiii au vizitat Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” de la Cășiel, unde au fost cazați. Aici au participat la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite și la Taina Sfântului Maslu. De asemenea, au vizitat atelierul de veșminte preotești și s-au bucurat de împrejurimile vetrei monahale.

Copiii din Parohia Stupini, în pelerinaj la mănăstirile din Mitropolia ClujuluiA doua zi, tinerii stupineni au vizitat Mănăstirea ,,Acoperământul Maicii Domnului” din Florești, fiind primiți de duhovnicul mănăstirii, părintele protos. Anastasie Berbecel, care le-a adresat un cuvânt de învățătură și le-a prezentat mica grădină zoologică, atracția tuturor copiilor care calcă pragul mănăstirii.

„Prin acest pelerinaj, organizat în perioada Postului Mare, ne-am prospus să promovăm cultura și valorile adevărate, dar în special să întărim credința. Mulțumim din suflet celor implicați în organizare și suntem încredințați că efortul lor a fost scris în Cartea Vieții. Slavă lui Dumnezeu pentru iubirea pe care ne-o portă în fiecare zi.”, a spus părintele paroh Alexandru Ștefan Szakacs.

Pelerinajul s-a încheiat vizitând Cetățuia din municipiul Cluj-Napoca și cu o plimbare relaxantă prin Parcul Central.

Ultimele articole

Campionat parohial de handbal feminin, la Năsăud

Campionat parohial de handbal feminin, la Năsăud

Sâmbătă, 9 mai, 2015 a avut loc la Năsăud Campionatul de handbal feminin ,,Sportul şi bucuria de a trăi”, organizat de Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”. Ziua a debutat cu binecuvântarea primită de participanți la biserica „Sf. Ioan...

Instalarea noului preot, în parohia Dej I

Instalarea noului preot, în parohia Dej I

Duminică, 3 mai 2015, la Parohia Dej I, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, a avut loc instalarea noului preot, în persoana părintelui Iuliu Teodor Leah, care până în data de 30 aprilie a fost preot în Parohia Țagu, Protopopiatul Beclean. A fost săvârșită...

O masă caldă pentru săracii din Maieru

O masă caldă pentru săracii din Maieru

    15 persoane sărace din Maieru sunt ajutate zilnic de mai mulți oameni din localitate, în frunte cu părintele paroh Dan Cismaș. Acestea primesc în cadrul proiectului  „Masa bucuriei”, lansat astăzi , 4 mai, 2015, o masă caldă la domiciliu.       Comunitatea...

Cerc preoțesc în parohia Măluț

Cerc preoțesc în parohia Măluț

Duminică 26 Aprilie 2015, începând cu ora 16.00, în parohia ortodoxă Măluț din Protopopiatul Beclean, Jud. Bistrița-Năsăud, a avut loc primul cerc preoțesc din anul acesta al preoților din zona Becleanului, prilej cu care a fost săvârșită Sf. Taină Maslu, la care au...