Copiii din Parohia Stupini, în pelerinaj la mănăstirile din Mitropolia Clujului

de | apr. 20, 2019 | Activități parohiale

În săptămâna a cincea din Postul Mare, Parohia Ortodoxă Stupini, din Protopopiatul Beclean, a organizat un pelerinaj de două zile pentru copiii din parohie, la mai multe mănăstiri din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Împreună cu parintele paroh Alexandru Ștefan Szakacs și doamna preoteasă Veronica, primul popas duhovnicesc l-au făcut la Mănăstirea ,,Sfântul Proroc Ilie” de la Nușeni, unde s-au rugat și au participat la Sfânta Liturghie.

Pelerinajul a continuat cu vizitarea Mănăstirii ,,Sfânta Ana” de la Rohia. Ghidul asezământului monahal le-a prezentat  istoricul mănăstirii, apoi s-au închinat la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, au vizitat chilia părintelui Nicolae Steinhardt, biblioteca, muzeul mănăstirii și s-au recules la mormântul vrednicului de pomenire Arhiepiscopul Iustinian Chira.

Spre finalul zilei, copiii au vizitat Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” de la Cășiel, unde au fost cazați. Aici au participat la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite și la Taina Sfântului Maslu. De asemenea, au vizitat atelierul de veșminte preotești și s-au bucurat de împrejurimile vetrei monahale.

Copiii din Parohia Stupini, în pelerinaj la mănăstirile din Mitropolia ClujuluiA doua zi, tinerii stupineni au vizitat Mănăstirea ,,Acoperământul Maicii Domnului” din Florești, fiind primiți de duhovnicul mănăstirii, părintele protos. Anastasie Berbecel, care le-a adresat un cuvânt de învățătură și le-a prezentat mica grădină zoologică, atracția tuturor copiilor care calcă pragul mănăstirii.

„Prin acest pelerinaj, organizat în perioada Postului Mare, ne-am prospus să promovăm cultura și valorile adevărate, dar în special să întărim credința. Mulțumim din suflet celor implicați în organizare și suntem încredințați că efortul lor a fost scris în Cartea Vieții. Slavă lui Dumnezeu pentru iubirea pe care ne-o portă în fiecare zi.”, a spus părintele paroh Alexandru Ștefan Szakacs.

Pelerinajul s-a încheiat vizitând Cetățuia din municipiul Cluj-Napoca și cu o plimbare relaxantă prin Parcul Central.

Ultimele articole

Un nou preot paroh, pentru credincioșii din Șomcutul Mic

Un nou preot paroh, pentru credincioșii din Șomcutul Mic

În duminica a treia din Postul Mare, a  Sfintei Cruci, credincioșii parohiei Șomcutul Mic au participat la un moment duhovnicesc în biserica parohială. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte arhim. Dumitru Cobzaru,...

Taina Sfântului Maslu, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

Taina Sfântului Maslu, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

Vineri, 29 martie 2019, la Parohia Ortodoxă Română  „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca unde preot paroh este părintele Nicolae Buda, au continuat serile duhovnicești din Postul Sfintelor Paști organizate împreună cu  cele trei parohii vecine. De această dată,...

Cerc preoțesc, la Dej

Cerc preoțesc, la Dej

Luni, 25 martie 2019, de Buna Vestire, la Biserica parohială „Adormirea Maicii Domnului”, Dej II, s-a intrunit Cercul pastoral-misionar al preoților din municipiul Dej. Cu această ocazie a fost oficiată Taina Sfântului Maslu. Au participat preoții din municipiu și un...