Copiii îngrijiți de maicile de la Mănăstirea Piatra Fântânele, vizitați de Mitropolitul Clujului

de | feb. 8, 2022

În perioada 7-8 februarie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a efectuat o vizită pastorală la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, ierarhul s-a întâlnit cu obștea așezământului monahal și cu cei 32 de copii și tineri care sunt găzduiți și îngrijiți la mănăstire, în cadrul unui internat social, atât pe parcursul anului școlar, precum și în perioada vacanței.

Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat copiilor și maicilor care-i îngrijesc un cuvânt duhovnicesc și a stat de vorbă cu ei. Totodată, i-a binecuvântat pe fiecare în parte și le-a oferit dulciuri și cărți de rugăciuni. La rândul lor, copiii l-au răsplătit pe ierarh cu poezii și cântece religioase.

„Înțeleptul Solomon, în Cartea Pildelor, capitolul 22, versetul 6, ne zice «învață-l pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă și chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea», așa ne învață  pe noi pe toți – pe părinți, pe dascăli și pe maicile de aici – să avem grijă de voi. E foarte important ca printre celelalte lecții, să învățăm și lucruri frumoase legate de credința noastră, de evlavia noastră creștină. (…) S-a dovedit că atunci când copilașii învață și sunt cuminți, pot să îi biruiască în înțelepciune chiar și pe bătrâni”, le-a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

Activitatea misionară, didactică și pedagogică a maicilor

Obștea maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele, printre activitățile zilnice și programul de rugăciune, se ocupă și de 32 de copii din cătunele îndepărtate ale zonei, pe care îi ajută să meargă la școală, au grijă de aceștia, îi hrănesc, îmbracă și le oferă dragostea și grija necondiționată de care au nevoie.

Copiii au vârste cuprinse între 3 și 17 ani, iar o parte dintre ei au rămas fără unul dintre părinți sau provin din familii fără posibilități materiale. La mănăstire, ei se bucură de toată libertatea de care un copil are nevoie pentru a crește și a se dezvolta frumos. Maicile sunt implicate trup și suflet în educația lor și țin seama cu foarte multă atenție de înclinațiile pe care le au cei mici. Cu ajutorul lor și a unor profesori de specialitate, aceștia studiază pian, vioară, dar și alte discipline.

Mănăstirea a avut menirea de a educa și forma tinerele generații încă de la înființare. Primul stareț, părintele Vasile Luncan, a fost cel care a sprijinit înființarea școlii din Piatra Fântanele, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când școala a fost închisă, el a fost cel care și-a asumat rolul de dascăl, predând lecții, în incinta mănăstirii, pentru copiii din zonă.

Scurt istoric

Copiii îngrijiți de maicile de la Mănăstirea Piatra Fântânele, vizitați de Mitropolitul ClujuluiMănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele este aşezată la cota 1.200, în Pasul Tihuța, pe drumul ce unește Transilvania de Bucovina. Aflat la graniţa dintre Transilvania şi Bucovina, aşezământul monahal este frecventat de mulţime de credincioşi din ambele regiuni, cărora li se adaugă numărul mare de turişti care tranzitează zona.

Biserica mănăstirii a fost construită în anul 1928, prin aprobarea înfiinţării unei mănăstiri de călugări. A funcţionat ca mănăstire de călugări până în anul 1960, când, prin decret, a devenit parohie a satului. La iniţiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, în 11 aprilie 1995, s-a reînfiinţat așezământul monahal, ca mănăstire de călugărițe. Câțiva ani mai târziu, mănăstirea a intrat într-un amplu proces de rectitorire și modernizare și s-au început lucrările de construcție la noua biserică de zid.

În prezent, la mănăstire viețuiesc 26 de maici, stareță fiind savrofora Pamfilia Solcan, iar duhovnic protosinghelul Gavril Horț.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Eugen Adrian Truță și Irina Capotă

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea bisericii din Poiana Botizii

Târnosirea bisericii din Poiana Botizii

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat duminică, 11 septembrie 2016, de la ora 9:00, slujba de sfinţire a bisericii din Parohia Poiana Botizei, Protopopiatul Lăpuş, informează site-ul oficial al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Slujba de târnosire,...

76 de ani de la moartea martirică a primului protopop de Huedin

76 de ani de la moartea martirică a primului protopop de Huedin

În data de 10 septembrie 2016 se împlinesc 76 de ani de la moartea martirică a părintelui protopop Aurel Munteanu, primul protopop de Huedin. Cu acest prilej marți, 13 septembrie, la Huedin se va oficia în faţa statuii protopopului martir slujba Parastasului, începând...

Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii

Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii

În ultima perioadă, au avut loc unele manifestări publice ale unor persoane, care, în duh lumesc şi agresiv, au acuzat şi calomniat pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române prezenţi la Sinodul din Creta (iunie 2016), unde au participat aproape 200 de ierarhi din zece...

PS Iustin Sigheteanul, la hramul bisericii din satul natal

PS Iustin Sigheteanul, la hramul bisericii din satul natal

Joi, 8 septembrie 2016, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a oficiat Sfânta Liturghie în satul natal Rozavlea, din Protopopiatul Vişeu. În sobor s-au aflat peste 25 de preoţi din parohiile...