„Dacă trăiesc în prietenie, copiii învață că e plăcut să trăiești pe lume.”
(Dorothy Law Nolte, Copiii învață ceea ce trăiesc)
Am discutat în emisiunile precedente despre Lucrarea iubirii în educația copiilor, aplecându-ne pentru început asupra temei: Iubirea, fundamentul educației; am constatat împreună, amintindu-ne pe celebrul pedagog ceh, Jan Amos Comenius, părintele didacticii, că educația este considerată un fapt plin de osteneală (orice zidire, presupune, pentru a dăinui, jertfelnicie…) și „artă a artelor” (fiindcă, nu-i așa?, „nicio artă nu e mai presus de educație”, după cum ne învață și Sf. Ioan Gură de Aur în Părinții și educarea copiilor. Astăzi vom continua sub auspiciile aceleiași teme generale și vă vom propune o temă specială și sensibilă, invitându-vă la o profundă meditație: Copiii învață ceea ce trăiesc și trăiesc ceea ce au învățat.
Realitatea din câmpul educaţional şi experienţa cotidiană conferă o importanță deosebită selecției influențelor în educație, remarcându-se comparaţia extrem de plastică pe care sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai mari pedagogi din toate timpurile, o face între sufletul copilului şi o cetate nouă („un oraș, de curând zidit și întemeiat”), în care, prin cele cinci porţi ale sale, intră şi ies atât cetăţeni buni cât şi răi. Zidul cetății sufletești a copilului este trupul, cele cinci simțuri sunt porțile iar părintele (educatorul) este privit ca împăratul acestei cetăți. El are datoria de a așeza legi și a organiza în așa fel încât cetatea (sufletul copilului) să nu fie distrusă de lucrarea puterilor răufăcătoare (anarhiste). Diversele tentații, tendințe, înclinații sau puteri, bune sau rele, se luptă pentru a-și câștiga un loc (sau un drept) în sufletul neprihănit al copilului. Dacă prin aceste porți pătrund (în mod necontrolat) tot felul de impresii și de stimuli exteriori (de o calitate îndoielnică), cetatea va fi cu siguranță cucerită și/sau dărâmată, deoarece puterea de rezistență a copilului este mică. De aceea, în această cetate, părinții sunt cei ce fixează legile, pentru a o ocroti, iar această muncă este mai ușoară la vârsta copilăriei, deoarece copiii sunt ascultători și ușor modelabili; odată cu trecerea timpului, această muncă de zidire a casei sufletului devine din ce în ce mai anevoioasă: