Copiii nevoiași din Protopopiatul Gherla, sprijiniți și-n acest an să nu abandoneze școala

de | aug. 25, 2021

Zeci de copii și tineri de pe raza Protopopiatului Gherla, care provin din familii defavorizate, cu posibilități materiale reduse sau crescuți de bunici, vor fi sprijiniți și-n acest an să nu abandoneze școala. Dornici să învețe, aceștia vor primi ghiozdane complet echipate, în urma campaniei filantropice „Donează un ghiozdan și întărește pașii unui copil sărman  spre cunoaștere”, derulată până pe 10 septembrie a.c., de Serviciul de Asistență Comunitară din cadrul Protopopiatului.

„Campania vizează creșterea participării la cursuri a copiilor și prevenirea abandonului școlar, în rândul categoriilor defavorizate. Fiecare copil va beneficia de un ghiozdan complet echipat cu rechizite,  dar și cu substanțe igienico -sanitare și mască de protecție pentru prevenirea infectării și transmiterii virusului Covid 19”, anunță organizatorii.

Costul estimativ al unui ghiozdan echipat este de 100 lei. Persoanele care doresc să se implice în cadrul acestei acțiuni umanitare se pot adresa de luni până vineri, între orele 8-16, la Serviciul de Asistență Comunitară al Protopopiatului Gherla, str. 1 Decembrie 1918, nr. 31, Gherla, jud. Cluj.

De asemenea, se pot face donații în contul Serviciului de Asistență Comunitară Protopopiatul Ortodox Român Gherla, RO54BTRL05201205H00683XX, deschis la Banca Transilvania.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Cupa Dan Căpitan la schi alpin: Start înscrieri

Cupa Dan Căpitan la schi alpin: Start înscrieri

Tinerii sportivi cu vârsta sub 12 ani sunt invitați să se înscrie la Cupa Dan Căpitan, competiție din cadrul Mini Cupei României la Schi Alpin, care va avea loc în perioada 2-3 martie, la Buscat. Sportivii vor concura în două probe de slalom uriaș, pe pârtia roșie...