Copiii parohiei „Adormirea Maicii Domnului”, răsplătiți cu un pelerinaj la mănăstiri

de | iun. 22, 2015

Micii creștini din parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca au participat sâmbătă, 20 iunie 2015, la un pelerinaj la mai multe mănăstiri din județele Cluj și Maramureș. În acest mod ei au fost răsplătiți pentru efortul de a participa la programul parohial.

 

Cei 36 de copii, însoțiți de părintele paroh Dan Hognogi și de mai mulți voluntari au plecat dimineața spre județul Maramureș. Pe parcurs au vizionat un film documentar despre Mănăstirea Rohia și au ascultat pilde și istorioare cu tâlc, povestite de părintele paroh.

Prima oprir Rohia, bisericuța de la demisole a fost la Mănăstirea „Sf. Prooroc Ilie” din localitatea Dealu Mare, după care pelerinii au poposit la Mănăstirea „Sfânta Ana” de la Rohia, jud. Maramureș. Aici au fost întâmpinați de părintele arhimandrit Macarie Motogna, egumenul mănăstirii.

„Ne-am închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului aflată la demisolul noii biserici, unde părintele Macarie i-a binecuvântat pe copilași. Apoi am vizitat biblioteca și muzeul mănăstirii, dar și chilia în care s-a nevoit părintele Nicolae Steindhardt”, a precizat responsabila de activitățile destinate copiilor din parohie, Stela Florea.

La întoarcere cei mici s-au oprit la mănăstirea Cășiel din județul Cluj, unde măicuțele le-au spus cum să fie buni creștini, să se roage și să asculte de părintele duhovnic.

La final, părintele Dan Hognogi le-a dăruit copiilor iconițe și le-a urat vacanță plăcută, amintindu-le că au vacanță de la școală, nu și de la biserică. „Chiar dacă este vacanță, îi îndemnăm pe copii să participe duminica la Sfânta Liturghie, iar de la toamnă îi așteptăm din nou la programul parohial îndătinat”, a precizat părintele paroh.

Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ a organizat în perioada anului şcolar 2014-2015, pentru al treilea an consecutiv, un program educativ şi recreativ pentru copiii cu vârsta între 5 şi 14 ani. Acesta a cuprins activităţi diversificate precum: pictură de icoane pe sticlă, lucru manual din hârtie, exerciţii interactive de limba engleză, șah, teatru, cântece, jocuri recreative, vieţile sfinţilor, discuţii religioase, agapă şi multe alte activităţi. Programul s-a desfăşurat în fiecare sâmbătă, în clădirea parohială din curtea bisericii.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua copilului, la biserica „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca

Ziua copilului, la biserica „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca

Duminică, 31 mai 2015, în prima zi de Rusalii, copiii care iau parte la programul „Liturghia şi şcoala duminicală”, derulat la biserica „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, au avut parte de surprize. După Sfânta Liturghie, împreună cu părinţii au asistat la slujba de...

Obicei tradițional, prezentat la Dej de tineri ai A.S.C.O.R Cluj

Obicei tradițional, prezentat la Dej de tineri ai A.S.C.O.R Cluj

În a doua zi de Rusalii, credincioșii parohiei „Sfinții Arhangheli” din Dej au primit vizita unui grup de tineri ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși din Cluj care au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul praznicului Sfintei Treimi, iar la...