Copiii și tinerii din Parohia Rebra, învățați de preoți să-și depășească frica

de | oct. 29, 2022

În data de 27 octombrie 2022, tinerii voluntari ai Protopopiatului Năsăud, coordonați de preoții Ioan Clapa și Doru-Leontin Plăian, au organizat o activitate educativ-religioasă în Parohia Ortodoxă Rebra, la care au participat în jur de 50 de copii și tineri.

Întâlnirea a fost deschisă cu o rugăciune, urmată de jocuri de cunoaștere, cântece la chitară și o cateheză susținută de ambii preoți.

Tema a fost una de actualitate: „Cum putem depăși frica?”. Pornind de la versetul din Evanghelia după Matei 8, 26 „De ce vă este frică, puțin credincioșilor?” și evidențiind frica ucenicilor Domnului de a nu se scufunda cu corabia, am conștientizat fiecare dintre noi că frica este o experiență și o stare a sufletului pe care o trăim cu toții indiferent de vârstă. Pentru a putea fi depășită, e nevoie de credință în Dumnezeu, rugăciune, dar cel mai important lucru e faptul că ea trebuie conștientizată și asumată de fiecare om în parte. Astfel, în urma discuțiilor cu tinerii, aceștia au fost îndemnați să își noteze fricile pe o hârtie, să le conștientizeze, iar la finalul întâlnirii, la focul de tabără, într-un mod „solemn”, preoții le-au citit, după care acestea au fost aruncate în foc, a declarat pentru Radio Renașterea părintele Ioan Clapa.

 

Scopul acestei întâlniri a fost ca prin bucurie, jocuri, cântece și activități specifice vârstei lor, copiii și tinerii Parohiei Rebra să se apropie de Biserică și de marele lor Prieten, Iisus Hristos.

Astfel de manifestări au menirea de a intensifica activitățile cu tinerii în parohiile năsăudene.

Copiii și tinerii din Parohia Rebra, învățați de preoți să-și depășească frica

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

În Duminica a XII-a după Rusalii credincioșii din Parohia Sălisca, Protopopiatul Dej, și-au serbat cu anticipație hramul bisericii: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, prăznuit în Biserica Ortodoxă în 29 august. Cu acest prilej, cu binecuvântarea...

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...