Corala Armonia din Constanța a revenit la Parohia Sfântul Ierarh Nectarie din Municipiul Dej

de | iul. 24, 2016 | Activități parohiale

O parte din membrii Coralei Armonia din Constanța au susținut un recital la  Biserica „Sfântul Ierah Nectarie”  din Municipiul Dej. Evenimentul a avut loc vineri, 22 iunie, după  slujba Vecerniei și Sfânta Taină a Maslului.

Acestui moment s-au alăturat și membrii Ansamblului folcloric „Siret” din satul Sireți (Raionul Strășeni, Republica Moldova), care au interpretat cântece patriotice și piese folclorice.

La final părintele protopop Ioan Buftea i-a felicitat pe membrii Coralei Armonia și pe tinerii din Basarabia. Preoților prezenți le-a mulțumit pentru împreuna slujire dar și credincioșilor care au participat în număr foarte mare. Corala Armonia nu este pentru prima oară la Dej, ei au mai susținut în anii precedenți, concerte de colinde și de folclor, care au încântat locuitorii Municipiului Dej.

Corala Armonia – dublu medaliată cu aur la Jocurile Corale Mondiale din Rusia

În perioada 6-16 iulie, la Soci, Rusia, s-a desfăşurat cea de-a IX-a ediţie a World Choir Games (Jocurile Corale Mondiale), cel mai mare concurs de corale din lume, care, o dată la doi ani, reuneşte mii de participanţi din întreaga lume şi are drept motto „Cântând împreună, aducem naţiunile împreună“. Prima dată evenimentul a fost organizat în anul 2000, în Linz, sub patronatul preşedintelui de atunci al Austriei, Thomas Klestil.

Ediţia curentă a reunit 12.000 de participanţi (283 de coruri din 36 de ţări). Arhiepiscopia Tomisului a fost reprezentată în competiţie de coralele „Armonia“ şi „Teodoxa“. Ambele au fost înscrise la secţiunile Cor bărbătesc de cameră și Muzică sacră a cappella.

La ediţia din acest an, la ambele secţiuni, corala „Armonia“ a obţinut medalia de aur. La prima, Cor bărbătesc de cameră, aceasta a acumulat 93,88 de puncte, iar la a doua, Muzică sacră a cappella, 87,75 de puncte. În acelaşi timp, corala bărbătească ortodoxă „Teodoxa“ a câștigat medalia de aur la secţiunea Cor bărbătesc de cameră și argint la secţiunea Muzică sacră a cappella.

 

Corala bărbătească „Armonia“ a fost înfiinţată în anul 2001 în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea, iar doi ani mai târziu a trecut sub tutela Arhiepiscopiei Tomisului. Corala are în palmares două medalii de aur la World Choir Games 2012, desfăşurat în SUA, Marele Premiu la secţiunea Cor bărbătesc, două medalii de aur la secţiunile Folclor și Cor bărbătesc și una de argint (Muzică sacră) la Campionatului European al Corurilor din 2013, desfășurat la Graz, Austria, două medalii de aur şi Marele Premiu la World Choir Games, ediţia a şaptea, care a avut loc în Riga, Letonia, medalie de aur (Coruri de cameră) în cadrul competiţiilor European Choir Games şi Grand Prix of Nationes (2015, Magdeburg, Germania). De asemenea, Corala „Armonia“ a participat la numeroase concursuri și concerte atât în ţară, cât si în străinătate. Din componenţa coralei fac parte preoţi, diaconi și studenţi ai Facultăţii de Teologie.

(www.ziuaconstanta.ro)

Ultimele articole

Problema autocefaliilor în perioada modernă: situația bisericească din Ucraina

Pentarhia în Evul Mediu

În continuarea discuțiilor din săptămânile trecute, de data aceasta vă invităm să acultați un nou dialog cu dr. Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie George Barițiu al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, doctor în istorie...

Ziua mamei, în Parohia Hășdate

Ziua mamei, în Parohia Hășdate

Duminică, 8 martie 2020, în Duminica Ortodoxiei copiii din Parohia Ortodoxă Hășdate din Protopopiatul Gherla și-au îndreptat gândurile spre mamele și bunicile lor. Astfel, plini de emoție ei au cântat și au recitat versuri dedicate mamei, iar în final au transmis...