Corul de Cameră al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” reprezintă Mitropolia Clujului la Concursul Național „Lăudați pe Domnul”

de | oct. 23, 2016 | Actualitatea religioasă

Palatul Patriarhiei va fi Joi, 27 octombrie 2016, de la ora 18.00, gazda etapei finale Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Bisericească Lăudaţi pe Domnul!

Organizat de Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educaţional – cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – şi în parteneriat cu Radio România Muzical, festivalul-concurs, aflat la cea de-a IX-a ediţie, a început la 1 martie 2016 şi se încheie prin evenimentul prezentat la Palatul Patriarhiei.

În cadrul Secţiunii A – Interpretare a festivalului-concurs, în etapa națională vor participa şase coruri universitare, mixte sau de voci egale: Corul Bărbătesc „Imnodia” al Universității din București (Mitropolia Munteniei și Dobrogei); Corul Bărbătesc Universitar „Mitropolitul Iosif Naniescu” al Universității „A. I. Cuza” din Iași (Mitropolia Moldovei și Bucovinei); Corul de Cameră „Psalmodia Varadiensis” al Universității din Oradea (Mitropolia Ardealului); Corul de Cameră al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca (Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului); Corul Bărbătesc al Universității din Craiova (Mitropolia Olteniei); Corul Bărbătesc al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (Mitropolia Banatului).

În data de 27 octombrie, când se prăznuieşte Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, între orele 9.00-12.30, corurile finaliste vor da răspunsurile la Sfânta Liturghie, la biserici și la mănăstiri din Bucureşti: Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon Nou”, Paraclis Patriarhal; Parohia „Parcul Domeniilor” – Cașin, Paraclis Patriarhal; Mănăstirea „Radu Vodă”; Așezămintele Brâncovenești Biserica „Domnița Bălașa”, Paraclis Patriarhal; Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”; Biserica „Sfânta Ecaterina”, Paraclis Universitar.

Seara, de la ora 18.00, la Palatul Patriarhiei, aceste coruri vor interpreta trei piese muzicale la alegere: o piesă religioasă ortodoxă din repertoriul românesc, o piesă religioasă din repertoriul internaţional, o piesă românească de inspiraţie folclorică.

După jurizare, etapa finală a festivalului-concurs se va încheia cu premierea câştigătorilor Secţiunii B – Compoziţie muzicală și cu premierea corurilor participante (un singur Mare premiu, celălalte coruri vor primi Premiul special).

La nivel naţional, juriul va fi format din șase membri (din cele șase mitropolii participante la eveniment): profesori de muzică, dirijori, compozitori, muzicologi din ţară.

Invitat special al evenimentului de la Palatul Patriarhiei este Ansamblul de muzică veche românească Trei parale, care va interpreta cântări vechi românești laice. Spectacolul-concurs va fi prezentat de actorul Tomi Cristin, de la Teatrul Național I.L. Caragiale din București.

Intrarea publicului se va face pe bază de invitații care se distribuie prin intermediul Radio România Muzical și Radio Trinitas.

sursă: www.basilica.ro

Ultimele articole

Credința, pe tabla de șah

Credința, pe tabla de șah

Dacă ar fi să-l „definesc” pe părintele Ovidiu Gavrea printr-un cuvânt (în măsura în care oamenii pot fi „definiți” prin unul sau mai multe cuvinte), i-aș spune „Părintele Bucurie”. Sau „Părintele Dragoste”. Sau „Părintele Prieten”. Și nu cred că este cineva, dintre...

Biserica din Poienile Zagrei, resfințită de Mitropolitul Clujului

Biserica din Poienile Zagrei, resfințită de Mitropolitul Clujului

În Duminica a 4-a după Paști (a vindecării slăbănogului de la Vitezda), 15 mai 2022,  Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din...

Mitropolitul Andrei i-a binecuvântat pe românii din Londra

Mitropolitul Andrei i-a binecuvântat pe românii din Londra

În Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), 8 mai 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității ortodoxe române din Londra, Regatul...