Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la hramul Mănăstirii Toplița

de | iul. 20, 2020

În perioada 19-20 iulie 2020, cu prilejul hramului Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie” din Toplița, județul Harghita, Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, condus de părintele prof. univ. dr. Vasile Stanciu, a răspuns invitației Preasfințitului Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, participând la evenimentele liturgice, care s-au desfășurat cu această ocazie.

În ajunul sărbătorii, duminică seara, 19 iulie, a fost oficiată slujba Privegherii în cinstea Sfântului Proroc Ilie. La finalul slujbei, pr. prof. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul facultății clujene, le-a adresat  credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură.

Luni, 20 iulie, în ziua praznicului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, printre care și starețul așezământului monahal, arhimandritul Emilian Telcean.

„Pentru comunitatea noastră românească din Episcopia Covasnei şi Harghitei, sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie i-a adunat astăzi, în curtea sfintei mănăstiri, pe toţi binecredincioşii, pentru a-l ruga pe sfântul care s-a înălţat la ceruri să mijlocească în faţa tronului ceresc pentru risipirea acestei ciume, a pandemiei, a COVID-ului, care a venit ca o plagă peste poporul nostru binecredincios”, a spus Episcopul Covasnei şi Harghitei, în cuvântul de învățătură.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica”, dirijat  de pr. prof. Vasile Stanciu.

Corul de Cameră „Psalmodia Transylvanica” este format din studenți și absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, fiind înființat la începutul anilor 1990, de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, ca o continuitate a unei tradiţii lăsate de prof. dr. Vasile Petraşcu, cel ce punea bazele Corului bărbătesc al Episcopiei Clujului în anul 1921. De-a lungul anilor, corul a susținut peste 300 de concerte ocazionate de diferite participări la reuniuni corale, festivaluri de muzică corală sau concursuri, atât în țară, cât și în străinătate.

Mai multe fotografii AICI

În perioada 19-20 iulie 2020, cu prilejul hramului Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie” din Toplița, județul Harghita, Corul…

Publicată de UBB – Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca pe Marţi, 21 iulie 2020

Foto credit: Alexandru Apostol

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Împreună prin muzică: Concert caritabil pentru Efrem

Împreună prin muzică: Concert caritabil pentru Efrem

În 19 martie, de la ora 19:00, în Sala Auditorium Maximum a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” va avea loc un concert caritabil susținut de Bigg Dimm a’Band, ansamblul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Evenimentul va fi moderat de către...

Zilele Memorialului Gherla, ediția a VII-a

Zilele Memorialului Gherla, ediția a VII-a

Lansarea albumului grafic și a expoziției omonime a Aidei Șușter-Boțan, „Chipuri ale sfințeniei”, dimpreună cu o conferință-eveniment cu Klaus Kenneth, autorul ortodox al volumului „2 milioane de kilometri în căutarea Adevărului”: iată evenimentele care anticipează...

„Te aștept!” și „Cenușăreasa”, la Teatrul „Puck”

„Te aștept!” și „Cenușăreasa”, la Teatrul „Puck”

Artiștii Teatrului „Puck” vor prezenta, la finalul acestei săptămâni, spectacolele „Eljöhetnél hozzám!”/ „Te aștept!” și „Cenușăreasa”. Pe scena Teatrului „Puck” (str. I. C. Brătianu nr. 23) este programat pentru sâmbătă, 2 martie, de la ora 11:00, spectacolul...