Pe 16 aprilie, experiența spectatorilor de la Teatrul Maghiar din Cluj va fi îmbogățită de intervenția artistică a tinerilor actori Corneliu și Pavel Ulici, care vor completa firul narativ al spectacolului cu inserții ale unor texte sacre din Evanghelii, emblematice pentru Săptămâna Patimilor. De asemenea, sute de copii din 4 coruri active în Programul Național Cantus Mundi din Cluj se vor alătura Corul Madrigal pe scenă. Conceptul Spectacolului Extraordinar „Săptămâna Patimilor” include, totodată, o scnemografie cu decoruri impunătoare și un design de lumini elaborat special pentru a amplifica dramatismul și emoția de pe scenă.
Regia și scenariul Spectacolului Extraordinar de Paște „Săptămâna Patimilor” sunt semnate de Emil Pantelimon, conducerea muzicală aparține Annei Ungureanu, scenografia lui Vladimir Turturica, iar designul de lumini este creat de Alin Popa.