Corul Madrigal vine la Cluj pentru un spectacol eveniment

de | apr. 15, 2022 | Cultură

Sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 19:00, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu susține Spectacolul Extraordinar de Paște „Săptămâna Patimilor”.

Pe 16 aprilie, experiența spectatorilor de la Teatrul Maghiar din Cluj va fi îmbogățită de intervenția artistică a tinerilor actori Corneliu și Pavel Ulici, care vor completa firul narativ al spectacolului cu inserții ale unor texte sacre din Evanghelii, emblematice pentru Săptămâna Patimilor. De asemenea, sute de copii din 4 coruri active în Programul Național Cantus Mundi din Cluj se vor alătura Corul Madrigal pe scenă. Conceptul Spectacolului Extraordinar „Săptămâna Patimilor” include, totodată, o scnemografie cu decoruri impunătoare și un design de lumini elaborat special pentru a amplifica dramatismul și emoția de pe scenă.

Prin intermediul repertoriului special ales de Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Madrigal, spectatorii sunt invitați să participe la o călătorie sonoră care reliefează cu sensibilitate periplul Mântuitorului din zilele premergătoare Învierii.

Regia și scenariul Spectacolului Extraordinar de Paște „Săptămâna Patimilor” sunt semnate de Emil Pantelimon, conducerea muzicală aparține Annei Ungureanu, scenografia lui Vladimir Turturica, iar designul de lumini este creat de Alin Popa.

Ultimele articole

Mai multe din Cultură
Satul clujean în 100 de mărturii

Satul clujean în 100 de mărturii

Un inedit muzeu al satului în online, dedicat patrimoniului cultural imaterial, compus din povestiri, amintiri și istorii personale va putea fi accesibil de la finalul acestei săptămâni pe pagina oficială a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii...

Lansare de carte – TRANSILVANIA TAINICĂ ȘI VIE

Lansare de carte – TRANSILVANIA TAINICĂ ȘI VIE

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, împreună cu autoarea Camelia Sîncrăian Pop, vă invită sâmbătă, 5 noiembrie 2022, începând cu ora 12, la lansarea cărții „Transilvania tainică...

Spectacolele finalului de săptămână la Teatrul de Păpuși „Puck”

Spectacolele finalului de săptămână la Teatrul de Păpuși „Puck”

Micii spectatori clujeni sunt așteptați în acest weekend la Teatrul „Puck” să urmărească două spectacole pline de aventuri, întorsături neașteptate și învățăminte. Este vorba de „A kíváncsi elefántkölyök”/„Elefănţelul curios” (sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 11) și...