Corul Parohiei Subcetate din Bistrița a împlinit trei ani de la înființare

de | nov. 10, 2019

Duminică, 10 noiembrie 2019, la Biserica Parohiei „Duminica Tuturor Sfinților”, din cartierul bistrițean Subcetate, au fost sărbătoriți trei ani de la înființarea corului parohiei.

Cu acest prilej, după oficierea Sfintei Liturghii, preotul paroh Viorel Creța i-a felicitat pe membrii corului, apreciindu-le râvna, dăruirea și interesul arătat față de Biserică și Sfânta Liturghie.

Corul parohiei a fost înființat în toamna anului 2016, la dorința și la inițiativa credincioșilor și a teologului Ioan Alin Dedean, dirijorul corului și administratorul Centrului Rezidențial pentru Persoane Vârstnice „Sfinții Ioachim și Ana”  din Cușma, care a pus bazele acestui cor bisericesc, având susținerea și binecuvântarea parohului Viorel Creța.

Parohia din cartierul Subcetate este una relativ tânără, înființată după anii 2000. Construcția bisericii parohiale, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”, a început în anul 2005, iar în prezent se află în stadiu de pictare.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.